Sălăjenii pot susține și proteja cadrele medicale în lupta împotriva COVID-19 donând după posibilități, în cadrul campaniei de strângere de fonduri inițiată de zălăuanul Mihai Lehene, care locuiește la Chicago și administrează Romanian United Fund – RUF.
“In perioada urmatoare, sistemul sanitar din Salaj va fi supus unor presiuni enorme. Trebuie să ne pregatim pentru ceea ce va urma! Fiecare dolar donat va merge către achizitionarea de echipamente de protectie, consumabile, echipamente medicale și alte necesități pentru a traversa aceasta perioada critică.
Strângerea de fonduri se face de Romanian United Fund – RUF, organizație non-profit din Chicago. 100% din fondurile donate prin Romanian United Fund, vor ajunge la partenerul nostru de încredere din Romania, MagiCAMP, care se va ocupa de achizitionarea și distribuirea celor necesare.
Orice ajutor contează! Atât prin donație cât și re-distribuirea acestui fundraiser care a fost creat cu ajutorul câtorva sălajeni stabiliți in SUA.
Iti mulțumim că ești alaturi de noi!”, transmite Mihai Lehene, zălăuanul care locuiește la Chicago și administrează Romanian United Fund – RUF.
Acestei campanii s-au alăturat Doina Cociș, managerul Directiei Județetene pentru Cultură și Patrimoniul Național Sălaj, Dinu Iancu Sălajeanu, Rodica Pop Selling care au donat și au postat la rândul lor mesaje de susținere pe facebook.
“Cred în aceasta initiativa pentru ca in spatele ei sunt romani frumosi, care se gandesc la cei de acasa, oameni care au aratat lumii in care au ajuns, ca exista si romani remarcabili.
Pe Mihai il cunosc din 2001, cand era un tanar minunat, caruia-i placea matematica, si, care, promitea mult. (…) Si a demonstrat. Si e si un om bun, cu inima mare.
Iti multumim, Mihai Lehene! Sunteti minunati!“, a transmis Doina Cocis.
Donațiile se pot face online accesând pagina de facebook a campaniei:
niciun comentariu