Un lucru care îmi place la nebunie de când ne-am mutat în Germania este gama foarte largă de locuri cu activități și zone de recreere dedicate celor mici și foarte mici. Acum aștept fiecare după masă libera, precum și week-endurile fără stres și fără să petrec doua, trei ore întrebând în stânga sau dreapta ori googleind ce e safe, ce e dotat cu mobilier corespunzător, ce e la o distanță adecvată, ce are parcare, ce, ce, ce.

Când știu că e rost de timp petrecut în familie, un dram de 5-10 minute online ne ajung ca să alegem unde să mergem cu un copil de circa 2 ani. Iar opțiunile sunt multe și diverse: de la parcuri cu mobilier de joacă pentru pișpirei, la lacuri unde ai plaje cu nisip sau pietre unde cei mici se pot juca în căsuțe de lemn, cu găleți și lopatele puse la dispoziția lor de administratorii locului, la trasee montane special create pentru piciorușe de 2-3 ani, la parcuri naturale cu animale sălbatice, piste de biciclete prin pădure, ferme unde pot călări ponei, măgăruși ori cămile și câte și mai câte.

Noi am optat pentru o rezervație naturală cu porci mistreți, căprioare, păsăret cât încape și alte viețuitoare de care nu dai în oraș. Locația poartă numele de Ebersberger Forst, ceea ce s-ar traduce Pădurea “Muntele Mistrețului”. Drăguț, ne-am zis, și aproape, cam 9 kilometri din fața casei până în parcarea din pădure. Și pădurea e de fapt un codru uriaș, cu conifere și foioase, unde te întâmpină un luminiș cu o construcție veche, dar solidă, unde funcționează un restaurant, cu o grădină de vară și un parc de joacă pentru cei mici alături. Din acest punct central, o sumedenie de alei o pornesc prin pădure, toate marcate sub forma de trasee. Ajunge sa alegi una la întâmplare ca sa ajungi la zona mistreților ori a căprioarelor ori a bursucilor, spre exemplu. Zonele acestea, fiind delimitate de spațiul unde omul are acces de un gard, dar in rest fiind parte din pădure, sunt extrem de mari și îți arată practic habitatul natural al respectivelor animale. Iar dacă pentru noi, adulții, cu siguranța nu e prima dată când vedem un animal sălbatic, pentru prichindei e ceva aparte, iar încântarea li se poate citi pe chip.

Cred ca Maya mea ar putea sta ore in sir in pădure, umblând după fluturi și albine și zgâindu-se la căprioare ori copaci. Ce mi se pare binevenit este multitudinea de plăcuțe informative și hărți care te însoțesc peste tot. De asemenea, de-a lungul aleilor, sunt exemplificate specii de arbori, adică un trunchi rămas în picioare după ce coroana i-a fost tăiată a fost transformat în punct informativ. Unul îți arată cum e stejarul, altul cum prezintă inelele interioare ale frasinului și tot așa. La fel, pe alei sunt amplasate, la înălțimi potrivite pentru copii, mini lunete prin care, dacă te uiți, descoperi cuiburi de păsări. Noi am zărit un cuib de mierla – zicea textul explicativ – și un arbore înalt și găunos unde ăi plăcea să se joace unei ciocănitoare.
In rest, foișoare multe, peste tot bănci de lemn, alei când umbrite, când lăfăindu-se în soare, cupluri de toate vârstele ținându-se de mână și o droaie de copii fericiți.

Practic, util, la îndemână, astfel încât să ii crești sănătos, în aer liber și în siguranță pe cei mai mici dintre pământeni. Și cat Maya s-a jucat în nisip În parc, noi am avut răgaz de o cafea numai bună să ne reîncarce bateriile.