Întinde-te pe pământ, în iarbă, inspiră adânc, apoi lasă aerul afară în timp ce privești cerul albastru de deasupra… E o terapie care îți liniștește temerile izvorâte poate din realitatea care te înconjoară, poate din gânduri apărute ca urmare a unor vibrații interioare pe care, uneori, nici măcar nu poți să le deslușești, doar le simți intens.

Întinde-te pe pământ, în iarbă, și privește cerul albastru de deasupra, creând, într-un fel, o punte între pământ și cer, un cer care, pe măsură ce-l privești tot mai mult, cu norii-bulgări albi plutind ușor, are un efect aproape hipnotic, care te duce de la o lume la alta, de la realitate, la visuri. Iar liniștea se așterne, încet-încet, peste tine.

Cerul albastru… E albastru datorită atmosferei Pământului, care împrăștie lumina ce vine de la Soare în toate direcțiile. O rază de la Soare este aproape albă, dar poartă în ea  mai multe culori, care ies la iveală atunci când lumina albă se ”sparge” în componentele sale. Culoarea albastră este împrăștiată mai puternic decât celelalte culori, pentru că lungimea de undă a culorii albastre este mai mică, culoarea albastră fiind, într-un fel, mai sensibilă la structurile microscopice ale atmosferei. De asta cerul este albastru.

La fel e și cu viața. E nevoie de o rază de lumină ca să te facă să o vezi frumoasă, colorată, ca să te facă să trăiești frumos. Și chiar dacă, uneori, poate de multe ori, viața închisă în colivia rutinei zilnice pare fadă, ”incoloră”, găsește o rază de lumină (în orice, din orice), și dă-i drumul. La fel ca și cerul, viața o să se coloreze atât de frumos, încât o să aibă același efect ca și cerul albastru, atunci când îl privești stând întins în iarbă, pe pământ. Iar liniștea o să se aștearnă, încet-încet, peste tine.