”De unde-i vine numele de Shi mai fest?”, l-am întrebat pe Ioan Florian (Ionuț, cum îi spun cozlenii sau ”nu-mi spune Nelu, că nu-mi place; zi-mi Iuăn, că-i mai ardelenește), în timp ce mergeam cu mașina sus,  la Știubei, la numărul 109, acolo unde urma să înceapă festivalul, aflat la a șaptea ediție.

”Ai vrut să zici că-i un festival și mai festival?”

”Da, cam așa ceva”, mi-a răspuns râzând.

Și așa și e, festivalul e un festival și mai și. În timp ce pentru organizarea unor evenimente de genul ăsta se cheltuiesc o grămadă de bani, și se face o grămadă de publicitate (și nici măcar nu rămâi cu cine știe ce trăiri ori impresii în urma lor), la Cozla se organizează anual un festival și mai festival care implică, în primul rând, dorința de a face ceva de dragul acelui ceva, iar cei care participă sunt acolo din același motiv.  

Shi mai fest – unul dintre cele mai faine festivaluri organizate în Sălaj. Și unul din cele mai sincere festivaluri. De ce? Pentru că e între prieteni, între artiști, toți cei care vin acolo, toți cei care vin să cânte acolo vin de drag, fără a fi plătiți, doar de dragul festivalului în sine. Și, sincer, acolo, la Știubei, unde Ionuț Florian (sau Florian Cozleanul, așa cum îl știu toți pe facebook) a reușit să transforme o casă bătrânească, gata să se dărâme, într-un loc care să strângă laolaltă oameni faini, pentru trei zile de muzică folk, drumeții și voie bună, chiar simți că e un festival și mai festival.

Când am ajuns eu acolo, vineri după-masă, am auzit sunetele chitarei venind de undeva de pe târnațul casei, acolo unde Emeric Imre (unul din cei mai în vogă muzicieni folk) cânta la chitară, ținându-i companie lui Florian Cozleanul (parcă sună mai fain așa). M-am îndreptat într-acolo. Și am fost primit cu bucurie. Cu o bucurie sinceră, chiar ca între prieteni. Și nu are cum să te lase rece așa ceva. Adică, niște oameni pe care nu i-ai văzut niciodată până atunci, să te primească ca pe unul de-al lor. La fel cum s-a întâmplat și cu oamenii din sat, care, atunci când Ionuț le spunea ”ia, uite, cine-i aici, Călin Pavăl, de la Sălajul pur și simplu”, fiecare dintre cei cu care ne-am întâlnit citise ori văzuse reportajele video ale publicației. Și fiecare dintre acești oameni mi-a întins mâna simplu, cu drag, și chiar m-am simțit ca unul de-al casei, acolo, la Cozla.

”Știi”, mi-a spus Ionuț, ”eu, din Sălaj fiind, m-am îndrăgostit de Sălaj urmărind materialele tale”. Și, de fapt, de asta am creat proiectul ăsta jurnalistic, pentru a promova frumosul, pentru a-i face pe oameni să vadă partea frumoasă a lumii. La fel cum Shi mai fest (12 – 14 iulie 2019) a fost creat pentru a-i face pe oameni să vadă că se poate trăi și altfel, că sentimentul de prietenie e ceea ce îi leagă pe oameni. Și, da, că artiștii adevărați sunt cei care fac muzică de dragul muzicii, în primul rând.

Înainte de începerea festivalului, așa cum se obișnuiește la țară, întâi a fost feștania casei proaspăt renovată, eveniment la care au participat mulți oameni din sat, unii dintre ei întâlnindu-se după multă vreme, nu de alta, dar la anii bătrâneții e mai greu să o iei la picior prin sat.

Mi-a plăcut foarte mult să stau de vorbă cu cozlenii, ori să-i ascult vorbind între ei:

”No, ceasuri bune! Ceasuri bune!”, a venit salutul femeii care a apărut pe târnațul casei, parcă de nicăieri. ”Api, că nie vedem din ani în deal, de-amu. No, dară, bine că ni-e vedem sănătoși. Cât a hi. Da tu tăt faină ești, și dacă nu mai ai uăm.”

”Api, că dară, di ce n-oi fi? Că poci fi și fără uăm, că dacă s-o dus, s-o dus. Api, nii, că ce-o făcut uămu ăsta aci, fain, tare fain…”

Am ajuns la Cozla, la festival, nu doar pentru că invitația lui Ionuț a fost una sinceră, din suflet, ci și pentru atmosfera faină de acolo, pe care o ghicești imediat, atunci când vezi ce spun cei care au mai fost acolo. Așa că m-am urcat în mașină și am luat drumul Cozlei, un loc foarte frumos, cu peisaje frumoase și oameni faini, să fiu parte a celui de-al șaptelea Shi mai fest (ce nume fain!). Și chiar am așteptat să vină seara, să-i ascult cântând pe cei veniți acolo să cânte de dragul festivalului, și nu pentru bani (un lucru atât de rar în zilele noastre). Însă, nu știu cum se face, dar, chiar dacă energia de acolo a fost una foarte frumoasă, pe măsură ce numărul oamenilor (câteva sute, cred) și al mașinilor care urcau dealul creștea, eu făceam câte un pas înapoi, apoi încă unul, ieșind din curte fără să-mi dau seama. Apoi, pe măsură ce oamenii intrau în curte, pașii mei înapoi m-au dus la mașina parcată pe pășune, și, înainte să mă întreb ”oare ce naiba tot fac?”, am pornit motorul și am plecat de acolo, partea aceea sălbatică care mă face să fug de lume fiind mai puternică decât cea care voia să mai rămână (sper că nu te-ai supărat Ionuț, promit că vin și la anu’).

Și, rămas singur, conducând cu 20 la oră pe drumul care mergea peste deal, privind la peisajele frumoase din jur, mi-am spus: Ce festival fain… Chiar că Shi mai fest…