Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Scurtișaguri

• Zalăul are administrator public. Știm nu neapărat pentru că s-a ocupat postul, după ceva vreme, ci, mai mult, pentru că noul administrator are istorie roșie. Iar asta cu istoria roșie o aflăm fix de la Graiul Sălajului, care are o istorie chiar mai roșie decât a noului administrator al Zalăului. Adicătelea, ziarul Partidului Comunist Român, recte Năzuința, e acum cotidianul care ne vorbește despre istoria roșie a unuia sau altuia. Ce ți-e și cu istoria asta, câteodată e roșie, câteodată ba, depinde de cine zice.

• ”Statuia lui Maniu a fost reabilitata, urmeaza Wesselenyi. Bustului lui Iuliu Maniu din fata cladirii finantelor din Zalau a fost reabilitat de Citadin. Urmatoarea statuie pe lista celor care vor avea parte de grija Primariei este cea a lui Wesselenyi.” Așa zice Artur în Graiul. Și încercăm să-l înțelegem, că prea se străduiește. Acuma, aia cu ”bustului lui” care a fost reabilitat o lăsăm moale, că se mai întâmplă. Da’ care-i lista celor care vor avea parte de grija Primăriei? Ce se știe e că următoarea statuie care va fi reabilitată este cea a lui Wesselenyi. Ba nu. N-am citit bine titlul jurnalistic. Nu statuia lui Wesselenyi urmează să fie reabilitată, ci chiar Wesselenyi însuși. Oare el știe?

• Sălăjenii se vor putea mândri, peste câțiva ani, cu cel mai lung tunel rutier din România, săpat în Munții Meseș, ca să fie bine, să nu fie rău cu autostrada. Tot sălăjenii, cei care au citit despre asta, vor putea peste câțiva ani să zâmbească larg, amintindu-și de știrea cu pricina, visând, în continuare, la autostradă.

• Toată lumea vorbește despre cazul Boureanu. Unii spun că dacă eram în SUA, adică dacă eram și noi americani, Boureanu ar fi fost împușcat, fiindcă nu a făcut ce i-au zis polițiștii. Că cum adică să nu asculte ordinu’? Alții zic, pe de altă parte, că polițiștii nu-s, de fapt, polițiști, ci doar niște milițieni care din cauza lu’: ”Bhăăă, tu știi cine-s io!? Io-s poliția, și de aia tre’să faci ce-ți zic io!”, l-au luat la bătaie pe om. Ca să-i arate că dacă el e Bou, mă rog, Boureanu, și ei pot să fie boi. Și i-au arătat că mușchiu lor e mai tare ca mușchiu’ lui. ”Nu e bine, domnule chestor”, cum ar spune marinarul de frunte al țării, uitându-se cum știe el mai bine la mulțime. Adică, în traducere milițieneasco-polițienească, dacă unul e bou, nu trebuie să-i arăți că și tu poți fii bou, ci să încerci să faci chestia aia pentru care ești plătit, recte să veghezi la păstrarea liniștii și ordinii publice. Nu, nu cu pumnii.

• Cum se face, cum nu se face, ăla de era până acum omul rău pentru dreptaci, recte Grindeanu, primul ministru, acum e omul bun. Iar dacă până acum era omul bun pentru stângaci, acum e omul rău. Ceilalți care stau pe margine doar se uită și nu mai înțeleg nimic. Sau înțeleg doar ceea ce li se spune că trebuie să înțeleagă. Există, însă, și unii care rânjesc satisfăcuți. Știu ei de ce. Să trăiți!

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*