R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Pro teatru. Trei actrițe și toate trei: așa-i ce frumoasă e poezia lui Nichita Stănescu?

Arta de a prezenta în fața unui public o piesă, un spectacol dramatic, muzical, coregrafic sau de orice alt gen ține de două elemente principale: conținutul și interpretarea. Uneori în ordine inversă. De aici pornește totul. Și mai e ceva: credibilitatea. Ori, cu alte cuvinte, ceea ce se întâmplă pe scenă (indiferent de ceea ce înseamnă acea scenă) să nu-ți lase senzația, ție, privitorul, că e un act de teatru, ci să reușească să te facă să crezi că ceea ce se întâmplă în fața ta e ”de adevărat”.

De Zilele revistei ”Caiete Silvane” a avut loc, ca un fel de introducere (și de încheiere), un moment liric, ale cărui protagoniste au fost trei actrițe: Cezara Crețu, Oana Marin și Andreea Preda. Cele care au constituit unul din cele două elemente principale ale actului de teatru: interpretarea. Al doilea element e fost poezia lui Nichita Stănescu. Despre poezia lui Nichita versurile vorbesc de la sine. Și e greu să mai spui ceva, în așa fel încât să nu știrbești din frumusețea lumii create din crâmpeie de suflet, trăiri și cuvinte. Și atunci am să spun despre cele trei actrițe, despre actul de teatru creat de ele la Zalău, într-o sală simplă, fără o scenă propriu-zisă.

Momentul lor liric ar putea fi întors pe toate părțile, de la privirea care pare că e ațintită asupra cuiva din public, pentru a crea un fel de punte de legătură între actori și public, dar care e rodul unui exercițiu care ține de actul de teatru, la scenografie sau orice alt element care face parte din ceea ce se cheamă teatru. Însă nu e loc de așa ceva. Pentru că actul de artă teatrală al celor trei actrițe nu lasă loc de așa ceva. Acolo, pe scena improvizată, Nichita, poetul, a fost omagiat în același fel în care au fost create versurile lui: cu o altfel de viziune a sentimentelor.

”Așa-i ce frumoasă e poezia lui Nichita Stănescu?” a fost o întrebare nepusă în trei feluri diferite, o artă interpretativă dobândită ca urmare a exercițiului, deși, mai degrabă, mulată pe felul de a fi a fiecărei actrițe în parte. Și de aici și acea credibilitate atât de necesară actului de teatru.

Unu. Cu un aer detașat, ușor aristocratic, ca și cum pe scaune s-ar afla elevi, iar în fața lor, gesticulând elegant, profesoara: ”Tu, cel din public, da, tu, nu te ascunde în spatele celui din fața ta, așa-i ce frumoasă e poezia lui Nichita Stănescu? Cum, ai nevoie de argumente? Păi, stimabile, poezia nu are nevoie de argumente. Poezia, la fel ca și arta de a face teatru, se trăiește. Uite, lasă-ți sufletul liber. Așa-i ce frumoasă e poezia lui Nichita Stănescu?”

Doi. Aprinzând cuvintele cu un ”taifun” interior eliberat în doze mici, uneori mari, prin gesturi și privire, printr-un neastâmpăr interior, care, pentru a fi ținut în frâu, e nevoie de cuvinte dezbrăcate de orice fel de formalitate: ”Măi! Măi! Cum, voi nu vedeți ce frumoasă e poezia lui Nichita Stănescu? Cum se poate să nu vedeți? Ascultați! Ascultați! Măi! Adică… poezia asta e nebună, și dacă eu mă iau după ea, voi cum să stați liniștiți pe scaune și să nu lăsați nebunia asta frumoasă să vă cuprindă? Măi, oamenilor… Așa-i ce frumoasă e poezia asta? De fapt, nici măcar nu vă întreb. Vă spun cu voce tare: poezia asta e atât de frumoasă!”

Trei. Oarecum timid, cu un aer adolescentin, ușor nevinovat, încercând să sublinieze cuvintele, să dea versurilor o încărcătură emoțională pe măsura emoțiilor interioare: ”Știți… Eu, cum să vă spun… Poezia lui Nichita Stănescu e atât de frumoasă… Așa-i că e frumoasă? Adică, nu are cum să nu vă placă. Uite ce frumos sună versurile… Le simțiți? Așa-i că le simțiți?…”

Trei feluri de a da viață versurilor poetului, trei moduri diferite de a însufleți cuvintele, dar care, puse toate laolaltă de către actrițele Cezara Crețu, Oana Marin și Andreea Preda, au avut darul de a transforma un moment care ar fi putut foarte bine să fie doar un recital de poezie, și atât, într-un moment cu adevărat liric.

Am plecat atunci când prima parte a recitalului s-a terminat. N-am putut rămâne și la cea de-a doua parte, deși mi-aș fi dorit. Trebuia să ajung în altă parte.

Am ieșit din sală și, înainte să cobor scările, în stânga, în fața sălii de pregătire l-am văzut pe Darius Prodan, cel care a înființat Asociația Pro Teatru, ca să aducă teatrul, ca act de cultură, la Zalău. Și i-am spus lui, deși aș fi vrut să le spun asta Cezarei, Oanei și Andreei: ”Foarte frumos, Darius!”

  • cezara_cretu_oana_marin_andreea_preda__11_
  • cezara_cretu_oana_marin_andreea_preda__6_
  • cezara_cretu_oana_marin_andreea_preda__3_
  • cezara_cretu_oana_marin_andreea_preda__9_
  • oana_marin
  • cezara_cretu_oana_marin_andreea_preda__2_
  • cezara_cretu_oana_marin_andreea_preda__5_
  • cezara_cretu_oana_marin_andreea_preda__7_
  • cezara_cretu_oana_marin_andreea_preda__8_
  • cezara_cretu_oana_marin_andreea_preda__10_
  • cezara_cretu_oana_marin_andreea_preda__12_


niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *