În Germania, Sfintele Paști au trecut deja, acasă în România acum se apropie. Cu bunica la telefon și cu o cană uriașă de cafea în față, dezbatem starea lucrurilor. Cum e, ce va fi, dar mai ales ce și cum a fost. Eu am mereu o mie de întrebări și uneori aș putea băga mâna în foc că doar buni știe răspunsul. E Săptămâna Mare și buni îmi zice că pe vremuri asta era un timp aparte, când se punea țara la cale.

– Începeam încă de luni, dar abia pe joi se arânduiau lucrurile cum trebuie. Joia se făcea în cuptor. Și pe atunci fieștecare casă avea cuptor, ca peste săptămână se făcea continuu mălai. Nu era pe atunci pita. Pita se făcea numai la sărbători, adicătelea de Paște se cocea in cuptor in Joia mare. Se făcea pasca, pita, cozonac cu nucă și cu brânză. Vineri se curăța tata casa, iar sâmbătă se făceau restul mâncărilor. Se tăia miel și se făcea friptura, răcituri, drob, ouăle se înroșeau, era voie bună in tat locul.

– Și aveați bani și de haine noi?

– Aveam, ca peste iarnă torceam pentru bani. Ii strângem și de Paști ne puteam lua câte un lucru nou. Pe atunci era o stofă frumoasa, îi zicea “de par”. Eu nu aveam bani de așa ceva, noi nu eram avuți, nouă ne lua măicuța o stofă mai ieftină, îi zicea doc. Eu mă înțelegeam tare bine cu Floarea Nănașii, mereu ne îmbrăcam la fel. Hainele ni le cosea Nănașa, tătdeauna la fel, atâta ca Floarea avea de păr și eu de doc. Dar aveam aceeași culoare și model.

– Și ce model aveați, buni?

– Apoi țin minte că într-un an Nănașa ne-o zis că ne coase poalele într-un fel nou, să le purtăm fără zadie in față. Vezi tu, ca la noi în sat s-o purtat poalele întătdeauna cu zadie, da’ în anul ala Nănașa ni le-o făcut în față împăturate. Și ne-am mai fost luată un material așa subțire, crem, din care ne-o facut zadii rotunde. La noi s-o purtat zadiile taiete pătrate la colțuri, dar amu Nănașa ni le-o fost croită rotunde, brodate cu niște colțișori mânănței, tare bine arătau.

– Și v-ați dus cu hainele noi la biserică?

– La biserică, iar apoi la cămin la danț. Într-o zi ne-am dus numai cu poalele împăturate, iar în altă zi cu zadiile noi. Tătă lumea s-o uitat la noi.

– Și cum te-ai simțit când s-o uitat toată lumea la voi?

– Ne-o părut bine că aveam haine noi și că erau așa frumoase. Eram nealcoșe că aveam haine noi, eu sși Floarea Nănășii. Dar când am mers la biserică numai cu poalele împăturate, o femeie de îi  zicea Carolina Petecului i-o zis la măicuța: “Tu, Carolina, da’ cum îți lași fata să umble așa? Tumna ca și curvele, fără zadie, ce-am ajuns!?”.

– Și ce-o zis buni Carolina?

– O zis “las’ că până e tânăr omului îi șade bine cu un lucru frumos”.

– Era deșteaptă buni Carolina!

– Era! Până e tânăr, omului îi stă bine cu orice, că, oricum ar fi, dacă e tânăr, omul e frumos.