Luna aceasta, printre materialele din cuprinsul revistei se numără: Zece fotografii document ale Unirii, în Arhivele din Zalău- Mirel Matyas, Dascălul Ioan Mango (1876-1943) – personalitate marcantă din generația Marii Uniri- Marin Pop, Crăciunul interbelic în cronicile rimate ale lui Mico-May- Augustin Mocanu, Țara lui Ionuț, Silvia Bodea Sălăjean, , „Veronica din Sălaj” descinde din Bistrița-Năsăud- Ironim Marțian, Leprozar (IV)- Daniel Săuca, Andromeda, ne mor distanțele- Georgeta Mihele, Malaxorul de decembrie- Daniel Hobea alături de multe altele.

Şi pentru că din cuprinsul revistei face parte şi o biografie cât se poate de interesantă a dascălului Ioan Mango (1876-1943), în contextul în care sărbătorim anul Centenarului Marii Uniri, semnată de istoricul Marin Pop, v-o recomandăm, preluând câteva fragmente http://www.caietesilvane.ro/articole/3504/Dascalul-Ioan-Mango-1876-1943-personalitate-marcanta-din-generatia-Marii-Uniri.html

Dascălul Ioan Mango (1876-1943) – Personalitate Marcantă Din Generaţia Marii Uniri

În galeria marilor dascăli sălăjeni care şi-au adus aportul la dezvoltarea învăţământului şi culturii, la loc de cinste se înscrie şi Ioan Mango, primul inspector şcolar general (la vremea respectivă se numea revizor şcolar) al judeţului Sălaj, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Ioan Mango s-a născut pe data de 19 ianuarie 1876 în localitatea Fildu de Sus, judeţul Cluj la vremea respectivă, iar după 1968 a trecut la judeţul Sălaj.
A urmat cursurile şcolii primare confesionale greco-catolice din Fildu de Sus şi la şcoala de stat ungurească din Huedin. S-a înscris, apoi, la Gimnaziul Minorit din Şimleu Silvaniei, de unde a trecut la Blaj. Aici a absolvit cursurile gimnaziale, fiind remarcat ca un elev bun, însă părinţii săi nu aveau posibilităţi materiale pentru a-l întreţine la liceu. Din aceste considerente, la terminarea gimnaziului s-a înscris la Şcoala Normală greco-catolică din Blaj, care pe atunci se numea „preparandie” şi pregătea noile generaţii de dascăli, de care duceau mare nevoie şcolile confesionale româneşti.
Şi pe parcursul liceului s-a dovedit un elev sârguincios, fiind iubit de profesori, care i-au asigurat anumite favoruri, cum ar fi tradiţionalul „ţipău”. Acesta asigura practic pâinea cea de toate zilele şi existenţa multor elevi care nu aveau posibilităţi materiale pentru a se întreţine la studii.
În anul 1894, Ioan Mango a absolvit cursurile Preparandiei din Blaj, cu calificativul „Eminenţie”.
În toamna acelui an îşi începe cariera de dascăl în condiţii foarte vitrege pentru şcolile confesionale româneşti, care pe lângă dotarea precară şi lipsa dascălilor calificaţi erau supuse din ce în ce mai intens unui proces de maghiarizare forţată.
În anul şcolar 1894/95 a predat la şcoala din Molosig (Brăişor) din judeţul Cluj, care avea patru clase primare, iar Ioan Mango era singurul învăţător. Printre elevii săi s-a numărat şi Grigore Capătă, profesor în Zalău şi apoi la Făgăraş, redactor şi colaborator al revistei pedagogice „Şcoala Noastră”, care apare la Zalău, în perioada 1924-1940.
După primul an de predare, considerat ca an de practică pedagogică, Ioan Mango a dat examen de titularizare, numit la vremea respectivă „cvalificaţiune”, obţinând calificativul „cu laudă”. De menţionat că din cei 43 de candidaţi care s-au prezentat la titularizare au luat examenul doar 19.
În toamna anului 1895, Ioan Mango este numit ca învăţător titular la şcoala confesională greco-catolică din Mărgău. Aici a funcţionat, fără întrerupere, până după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918[1].
Activitatea lui Ioan Mango până la Marea Unire nu s-a restrâns numai la clasă. El s-a implicat cu toată energia în mişcările cultural-naţionale ale vremii, în regiunea în care profesa. A fost membru activ şi apoi preşedintele despărţământului Morlaca a Reuniunii Învăţătorilor Greco-Catolici din Arhidieceza de Alba Iulia şi Făgăraş. A susţinut numeroase conferinţe în cadrul reuniunii şi în cele ale Astrei. De asemenea, a colaborat la revista „Foaia scolastică” din Blaj, două dintre lucrările sale fiind premiate de către reuniunea amintită.
Împreună cu Iacob Boieriu a înfiinţat societatea pe acţii „Zorile”, pe care a condus-o singur în anii grei ai Primului Război Mondial.
În ceea ce priveşte pregătirea profesională, el nu s-a mulţumit cu cunoştinţele acumulate în şcoală, ci a înţeles că dascălul trebuie să aibă o perfecţionare continuă. A citit mult, acumulând o frumoasă bibliotecă. A participat la un curs de pomărit, care a avut loc la Cluj în anul 1901, iar în anul 1905 la un curs de economie.
Având în spate o bogată activitate şcolară şi extraşcolară, după Marea Unire s-a aflat printre cei zece învăţători recomandaţi de către Consistoriul din Blaj Resortului Instrucţiunii (ministerului – n.n.) din cadrul Consiliului Dirigent, guvernul provizoriu al Transilvaniei.
Probabil şi pe baza acestei recomandări, prin ordinul nr. 2893 din 16 aprilie 1919 al Consiliului Dirigent a fost numit în fruntea învăţământului sălăjean, în funcţia de revizor şcolar (inspector general – n.n.)[2].(…)