Un concert cât o familie de mare. Așa s-ar putea descrie, pe scurt, ceea ce s-a întâmplat la Șimleu Silvaniei, într-o zi de duminică, atunci când pe scena Casei de Cultură din oraș au urcat Marius Bob și Old beat – Boros Roly, Enea Barbu Ștefan, Ioan Zah și Cristian Pop, iar muzica rock a devenit un liant între membrii comunității. Iar asta e mare lucru. Și e de admirat că oamenii ăștia s-au urcat pe scenă să cânte pentru șimleuani, pentru prieteni. Și e de admirat că au reușit să implice comunitatea, că au strâns acolo public de toate vârstele, de la cei de clasa întâi și a treia, la cei mai în vârstă. Și e de admirat că, în unele cazuri, s-au reapucat de cântat după mulți, mulți ani, alegând să renunțe la rutină și să-și umple viața cu muzică. Și e de admirat că șimleuanii au fost acolo pentru a-i susține. Și, pentru a nu știu câta oară, mi-am spus: ”La Șimleu se poate!”

În unele filme SF, care au ca subiect viața post-apocalipsă, cei puțini rămași se adună în câte un loc unde o iau de la început și încearcă să reconstruiască o societate umană care să poată să le ofere ceea ce mulți, dacă nu toți, au pierdut – o familie. Și adunându-se laolaltă, sînt acolo unul pentru celălalt, totul se desfășoară într-un cadru comun, unde fiecare e, de acum, parte din acea mare familie.

Privind în jur, la cei de pe scenă și la cei din public, a fost ca și cum m-aș fi uitat la un film de genul ăsta, atâta tot că, de data asta, ceea ce se întâmpla nu era doar un scenariu, cu niște actori jucând un rol, ci era real. Oamenii s-au adunat acolo, la Casa de Cultură din Șimleu, pentru a se susține unii pe alții: publicul – pentru cei de pe scenă, iar cei de pe scenă – pentru public. Da, mai au loc evenimente de genul ăsta și în alte localități, dar sînt proiecte personale, individuale, și toate implică și partea financiară, pentru o parte sau cealaltă. În orașul ăsta frumos de sub Măgură nu a fost vorba de așa ceva. Totul a fost voluntar, de dragul muzicii și prietenilor, totul a fost oferit de drag: intrarea a fost liberă, sala a fost oferită gratuit, iar cei de pe scenă nu au cântat pentru bani, ci pentru a strânge comunitatea lalolaltă. Iar comunitatea șimleuană s-a strâns laolaltă (atâți câți au fost). Și știți ce dă ”greutate” unui eveniment de genul ăsta, ce conferă acelui eveniment social confirmarea că nu e ceva doar de fațadă, ceva de complezență? Prezența celor care reprezintă acea comunitate, în cazul de față primarul Șimleului.

Da, sigur se vor trezi unii, mulți chiar, care să strige ”pupincurism, pupincurism!”, dar ăștia, săracii, sînt măcinați de niște frustrări personale atât de mari, încât au devenit impotenți. Așa că tot ce pot e să strige. Și trebuie să fii prost, slab, fără caracter, un fel de cârpă umană, ca să nu vorbești de bine pe cineva (obiectiv, și nu subiectiv), doar pentru că o să strige alții. Iar atunci când mi s-a spus: ”fii atent, e și primarul aici, pe rândul întâi, între copii”, mi-am dat seama că omul ăsta e prezent la mai toate evenimentele din oraș. Și nu de complezență. Ci de dragul șimleuanilor (iar șimleuanii, cei mai mulți, știu asta). Iar asta e un lucru atât de rar în zilele noastre, măcinate de ură socială, că n-ai cum să nu apreciezi asta.

Despre concert în sine nu poți să vorbești în termeni tehnici, un fel de cronică critică, pentru că nu a fost un simplu act muzical, ci a fost mai mult de atât. De data asta, muzica rock a fost ca un fel de exercițiu de altruism, de implicare comunitară, pe acordurile muzicii unor trupe și muzicieni deja legende: Pink Floyd, Whitesnake, Dire Straits, Bryan Adams, Europe, Police etc. Plus cireașa de pe tort, surpriza spectacolului, o compoziție proprie Marius Bob, orchestrată de Roly Boros, pentru copiii Marisia (Maya) și Richard (Richie). Și au sunat bine piesele, chiar dacă acustica sălii nu e una tocmai adecvată pentru genul ăsta de muzică, însă ceea ce e mai important e că muzica a ajuns la public, un public care, de multe ori, a fost în picioare. Tot respectul pentru genul ăsta de public.

Oameni faini, Marius Bob – voce, Boros Roly – chitară, Enea Barbu Ștefan – clape, Cristian Pop – bas, Ioan Zah (Ghetuță) – tobe au cântat pentru prieteni. Șimleuanii știu de ce.