Dacă îți vine în gând să-ți faci un rând de haine tradiționale, autentice, prețioase prin autenticitate, nu “hie cum”, apoi musai să citești povestea Linei lu’ Victoru și al Măriei Cătălinii din Hășmaș, de pe Părăul Merilor. Când vine vorba de veșminte tradiționale, cred eu, ea este unul dintre cei mai buni meșteri populari din Sălaj.

Eu am cunoscut-o în urmă cu mai mulți ani, când căutam mâini harnice pentru atelierul nostru Mândra Chic, care face zestre contemporană de trimis peste tot prin lume. Lina s-a integrat perfect. Noi îi zicem albinuța grupului. Are o putere de muncă uluitoare. Nu știm dacă mai și doarme noaptea – sau doar coase.  În 2017-2018 ne-am înscris cu toatele la un  curs special de Țesut-Cusut, organizat la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, și am început să studiem serios și să coasem cămăși tradiționale, după izvoade vechi, respectând croiuri, tehnici de cusut, să facem cercetare în depozitele Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, să ne adunăm în mici șezători de lucru, să ne consultăm, să coasem ca la carte. Din acel moment, Lina și-a propus să își facă o colecție de cămăși de Sălaj, cu modele din toate zonele etnografice, de pe toate văile. În paralel activează și în grupul Transylvania Handmade, care coase, la comandă, cămăși ca la carte.

Lina

Are 49 de ani, a făcul Liceul Industrial, a lucrat în Armătura și apoi în comerț. În 1989, s-a căsătorit cu Vasile Niste din Hășmaș și s-au stabilit în Zalău. Au 2 fete: Anamaria și Iulia.

Când Ana a intrat la Liceul de Artă, s-a hotărât și ea să facă Școala Populară de Arte de la Centrul de Cultură, secția pictură. Și a început să lucreze icoane pe lemn, sub îndrumarea profesoarei Rodica Pojar și să meargă la târgurile de meșteșugari locali.  În paralel, lucra goblen, tot felul de broderii, dantelării și tot ce vedea și îi plăcea. Are capacitatea uluitoare de a reproduce, fără o analiză foarte detaliată, orice model vede. Reproduce tehnici vechi de cusătură fără să o învețe cineva sau să consulte tutoriale. Găsește, organic, prin încercări repetate, cea mai bună metodă de lucru.

Colecție de cămăși cu specific local

Înainte să înceapă colecția de cămăși de Sălaj “și-a făcut mâna” cu una de Vlașca, una de Romanați, una de Arad și una de Sibiu. Apoi, s-a focusat pe cămăși cu specific local.

1. Primul spăcel l-a cusut în an Centenar. A reprodus o cămașă tradițională rară, din zona etnografică Sub-Meseș, aflată în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău. A lucrat pe pânză veche, țesută în casă, din fir de cânepă. Tehnica: “închingăturește pă fir și crețuri”, “trăsurește”, cu fitău (bumbac) negru și roșu, apoi încheiată manual, cu cheițe. După părerea mea, este cea mai spectaculoasă din toată colecția ei și dintre toate cele pe care le-am văzut eu live, cusute în zilele noastre!
2. Al doilea spăcel:  “La un târg, m-am înțeles cu doamna Viorica Laslău, din Plopiș, să îmi țeasă pânză pentru o cămașă, iar eu, la schimb, i-am cusut un pieptăraș, după model de la ei din sat. Când mi-a adus pânza, m-am inspirat din fotografiile făcute în depozitele muzeului și am făcut o cămașă de Plopiș, cu petice, cusute cu pomul vieții, cu roșu și albastru. La baza peticelor cu o dantelă încrețită mărunt și mânușită bucată cu bucată. Aceeași tehnică la gât și pumnușei. Am cusut la ea cam 2 luni, în cruci și la fir, apoi a încheiat-o manual.
3. Al treilea spăcel: “Am reprodus o cămașă veche de Chieșd, care a ajuns la mine din vecini, printr-o întâmplare. Mi-am propus să abordez toate zonele etnografice de la noi, din Sălaj, și am făcut-o și pe asta, însă, un pic altfel, mai comercial… De data asta, a fost un model roizălit (scris), pe pânză  mercerizată, din comerț. Spăcel cu platcă, foarte viu colorat. Cu buchețele de flori și sticulași din comerț (dantelă, cum se purta odată, doar că acum e mai lucioasă și mai sintetică). Nu i-am făcut dantelă de mână pentru că și originalul avea din comerț. E drept, de mai bună calitate. Și nici nu se potrivea dantela de casă la pânza aceea pe care am folosit-o. Am încheiat-o la mașină, nu manual. Parcă nu merita pânza aceea onoarea încheierii manuale”.
4. Al patrulea spăcel: “Cămașa cu ciupag, care este oarecum reprezentativă pentru noi. Am reconstituit după bucata de izvod din Muzeu, iar mânecile le-am adaptat după o altă cămașă de patrimoniu, la recomandarea specialiștilor. Mâneci din gât, foarte largi, dintr-un lat și jumătate de pânză de cânepă și bumbac, de la Țesătorie Manuală Arad, de unde cumpărăm pânză bună în ultima perioadă. Modelul e cu șiră peste cot, brățară strânsă în cutulițe decorate cu model specific, brodată la fir.
5. Setul de cămăși masculin-feminin, tot din zona etnografică Sub – Meseș, cusută cu mătase gri, care să ajute la revizualizarea ideei de cânepă topită pe rouă, așa cum se cosea odată și cum erau modelele originale: cea feminină tot cu șiră peste cot, cea masculină cu umerițe, cu roituri pe piept și ornamentată cu năsturei, pe pânză de in și bumbac, tot de la Țesătorie Manuală Arad.
6. Acum, Lina lucrează la un spăcel de Bucium, realizat într-o tehnică pe care nu a mai abordat-o până acum: cu ciur și mărgele, ornamentație care predomină pe mâneci, pe pumnușei și pe piept. Pe piept, are puntiță decorată cu mărgele și roituri făcute manual.

Desigur, o cămașă lucrată integral manual, pe pânză de foarte bună calitate, costă pe măsură. Socotiți materialul (pentru o cămașă de femei din Sălaj îți trebuie pânză cu ținută, de cânepă cu bumbac, care costă cam 80 de ron metru și ai nevoie cam de 5 metri) și apoi adăugați manopera: cam 2-3 luni de buchiseală, ore întregi pe zi… Acesta este prețul corect pentru o cămașă așa cum ar trebui să fie, respectând specificul local, pe cât mai este posibil.

Zadii și poale

Lina și-a completat colecția cu zadii și poale. “Poalele îs din pânză de casă, țesută de mătușa Viorică de la Ita, sora soacrei mele. Îs încrețite în talie, ornamentate cu o cusătură de mătase, la fir și cipcă. Pentru zadia cu bocori, din zona Plopiș, a cumpărat material natural negru, l-a încrețit și a făcut cusătură pe cutuțițe în talie, cum erau modelele vechi. Tehnica a învățat-o de la femeile din Plopiș. “Lelea Viorică mi-o și împrumutat o zadie de model.” Mai am o zadie „mierie” pentru cămașa cu ciupag. “Aia am făcut-o cu pliseuri mărunte și cu bocori înflorați, mai făloasă”. Și a mai rugat-o pe meșterița țesătoare Eva Tulogdi, de la Dragu, colegă cu noi în grup, să îi țeasă o pereche de zadii din zona Bucium. Să le aibă pentru spăcelul de Bucium.  Zestre de la țară: perini, ștergare, lipideao alese și cearceafuri cu cipcă. Ca haine am un șurt făcut de mama, urzit lână nevopsită sură, toarsă foarte subțire, și bătut lână.

2 întrebări speciale și o dorință

Când coși?

“Tot timpul, când nu gătesc, nu pictez icoane pe lemn, nu sunt la serviciu sau la țară, la grădină!”

Fetelor tale ce le-ai cusut?

“Cămășuțe urbane, stilizate, pe materiale ușor de purtat, croiuri ușor de purtat, cu modele alese de ele. Ca să le poarte!”

Care e dorința ta cea mai mare acum?

„Să găsesc o cămașă din zona mea, de pe Valea Someșului. Acolo pare că nu mai este nimic. Nici de model. N-am găsit nici la muzeu, nici în satele vecine, Șimișna, Rus, Ceaca, Zalha, nimic care să mă ajute să refac o cămașă de la mine de acasă. Aceea ar fi cea mai prețioasă pentru mine. Dacă are cineva ceva – vechi și poate împrumuta, ne-ar ajuta să recuperăm o bucățică din patrimoniul nostru cultural – local!”

Dacă vă veți hotărâ să vă comandați un spăcel de Sălaj, adevărat, o cămașă de la voi de acasă, o găsiți pe Lina și colegele ei și în secțiunea dedicată micului brand local Transylvania Handmade de pe www.bundinsalaj.ro

BUN din Sălaj este un proiect al Fundației pentru Educație și Dezvoltarea Locală AGAPIS, o platformă gratuită, care facilitează legătura între consumatorii și producătorii din comunitate și promovează poveștile acestora.