Nu mai știu ce să mă fac. Vroiam și io, ca orice alt visător într-ale gloriei, să mă fac mare. Orice, numa’ să fiu mare. Și pentru că acuma, în zilele ăstea în care se descoperă multe acoperiri, și cam oricine care postează câte ceva pe internet, gata, e jurnalist, am zis că cel mai bine ar fi să mă fac jurnalist. Mare jurnalist. Așa că noaptea, la culcare, recitam cu patos din rugăciunea aia cu ”eu sunt mic, tu fă-mă mare”. Și dă-i în fiecare noapte, privind cu speranță pe geam către cerul înstelat, acolo unde ajung rugăciunile (bine, prima și prima oară ajung în arhivele ascultătorilor de profesie).

Într-o noapte, când deja rugăciunea părea a fi mai mult un tic nervos înainte de culcare, o voce groasă, din aia care dă bine la radio și teveu, că, dacă-i groasă, clar e și bărbătească, mi-a urlat în ureche: ”Alo, rugăciosu’, dacă vrei să fii mare ia și tu ceva steroizi și bălăngăne toată ziua din gantere, că altfel cam prea târziu. Postul de mare jurnalist e deja ocupat. Și ăla național și ăla local.”

Am rămas perplex. Când mi-am revenit, m-am uitat după microfoane prin casă, apoi, pentru că nu le-am găsit (nu neapărat pentru că nu sînt, doar că nu le-am găsit), am pus mâna la gură: ”Sfinte, tu ești?”

Sfântul nu mi-a mai răspuns. În schimb, dintr-o dată, s-a pornit computerul (clar, trebuie să caut mai bine microfoanele ălea) și pe ecranul monitorului, pe rețeaua de socializare facebook, am văzut postarea asta, care a întărit spusele sfântului: da, postul de mare jurnalist e ocupat. Și ăla național și ăla local. Eduard și Robert au fost mai rapizi.

Acuma, despre Robert, toată lumea știe că e cel mai mare jurnalist național, mai ales după ce, plângând de mama focului, s-a descoperit în direct, la televizor, când a lăsat rucsacul cu bolovanii secreți de serviciu la vedere, spunând că gata. Și oricine din sistem îți poate confirma: dacă ai zis că gata, atunci e de ajuns, din momentul ăla nu mai ești acoperit.

Despre Eduard, la fel, toți localii știu că el e cel mai mare jurnalist local din toate timpurile. Ba chiar, se pare, după multele (probabil cele mai multe din univers) interceptări cu mandat mioritic, se pare că a fost prins în frangrant un acoperit de pe planeta Marte, care vorbea despre cum că s-ar putea ca titlul de cel mai mare jurnalist din univers să-i fi fost acordat, în tandem, tot lui Robert și Eduard.

Da. S-a dus naibii visul meu. Unii zic că să nu mă uit după cum știu unii să spună despre ei înșiși că-s mari, că probabil are legătură cu ceva ce-i mic, dar ar vrea să fie mare. Dar ce știu ei? Ăia-s oameni răi. Dacă Eduard a zis că ei sînt mari, clar, așa e.

Am renunțat la rugăciuni cu ”eu sunt mic, tu fă-mă mare”. Mai bine mă duc după mașini la nemți, apoi vin și le vând la fraieri, spunându-le că de aia au doar 30.000 de kilometri la bord, deși au 15 ani vechime, pentru că au fost ale unor bătrâni, care, fiindcă erau bătrâni, n-au prea umblat cu ele.

Hiii, sfinte, oare postul de mare bișnițar auto (poate fi și local și național, nu contează) e ocupat?