Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Jucăm în deplasare

Long live PayPal!

Pentru că e toamnă și început de septembrie, mă încearcă tot felul de amintiri și pofte culinare cu miros de ardei copți, vinete și zacuscă. Și cum nu m-oi apuca să trebăluiesc  în apartamentul meu din Londra ca să-mi satisfac papilele gustative, am găsit eu cu babe-ul meu german o variantă mai simplă: să comandăm online, la un restaurant românesc care face și livrări la domiciliu. Buuunnn! Zis și făcut. După o oră de analizat oferte, comparat meniuri și distanțe rutiere – că dacă stai într-un capăt de metropolă și restaurantul e fix în capătul opus, ți se lungesc urechile de la așteptare și se ridică ca Loredana la cer – ne-am decis. Plasăm comanda – o porție de salată de vinete și două porții de cartofi piure cu șnițel, total 26 de lire și achităm prin PayPal.

După 45 de minute de așteptare urechile începuseră a se ridica frumușel către tavan. Înainte să ajungă la cer, îmi zic să-i întreb pe cei de la restaurantul vieții cam când binevoiesc să ajungă. Intru așadar pe pagina lor de Facebook și le las un scurt mesaj, cu numărul comenzii și alte detalii minunate, plus întreb politicos despre timpul estimat pentru livrare. Niciun răspuns în următoarele 15 minute, așa că aflu pe site numărul de telefon al restaurantului și îi sun. Las să sune mult, că oricum văd că nu-mi răspunde nimeni. Cum închid, însă, primesc un sms: “?”. Ăăăă, ok, omul vrea să știe cine și cu ce drept îl sună, deși când ai un business și-ți postezi numărul de telefon pe site-ul oficial, normal ar fi să te aștepți să fii apelat și ca urmare să și răspunzi. Dar fie! Hai să îi dau omului niște informațlii, că poate, bietul, e sărac cu duhul și îi e frică să zică “Alo”. Mă apuc, așadar, și îi scriu în mesaj același text pe care i l-am scris pe Facebook, întrebând cam pe când am putea lua și noi masa. Trecuse deja mai mult de-o oră de la plasarea comenzii. Nimic, niciun răspuns. Sun iar. Nimic. Mai sun de două ori și scriu iar mesaj, plus pe Facebook, explicând dilema, foamea și nedumerirea. Că e clar că numărul de telefon e utilizat, din moment ce m-am trezit cu un “?” ca răspuns la primul apel. Eh, niciun răspuns, nada, nietz, niema, niente, nichts.

Banii fusesră retrași din cont, noi tot fomiști, urechile erau lungi și deja atinseseră stratosfera, plus pe mine mă apucaseră toți dracii. Care-s mulți, negri și răpănoși, toți de pe Valea Zalăului. Vedeam roșu în fața ochilor și aș fi mușcat din oricare reprezentant al respectivului restaurant cu aceeași poftă cu care aș fi halit vinete. Babe-ul meu german, însă, calm și cu stăpânirea lui de sine pe care-s invidioasă foc îmi amintește frumos că am achitat prin PayPal și că ar fi bine să ne cerem banii înapoi. Dacă am rămas deja cu buzele umflate, măcar să nu fim și cu banii luați. Super! Intru iar pe pagina restaurantului, fac repede niște print screen-uri să am dovada faptului – just in case – că ăsta e lucrul cel mai important pe care-l înveți lucrând în Costumer Service – și demarez procedura de recuperare a banilor prin PayPal.

Pentru cei familiarizați cu PayPal, nu insist, pentru restul menționez doar că timp de vreo două săptămâni, părțile implicate au dreptul să aducă dovezi prin care să își susțina cauza, aceasta fiind soluționată în favoarea celui care a adus cele mai bune și pertinente argumente.

Așadar, la reclamația mea că banii ne-au fost retrași din cont, dar în loc de bucate ni s-a servit muie și ciuciu, vine patronul restaurantului cu explicația / argumentul. Nu îi dau numele stimabilului aici, vă spun numai că între timp l-am identificat în Registrul Comerțului britanic, am aflat de când are restaurantul și de prin ce părți ale Românicii se trage – e oltean din Craiova. Deci explicația stimabilului e că pentru 25 de lire, noi de fapt am achitat doar o taxă pentru a fi membri pe viață ai restaurantului lui și că dacă vrem păpică, nu avem decât să mai achităm o dată, banii urmând să fie acum retrași din cont pentru haleală. Băi sfeclă! Adică tu îmi spui că mi-ai luat 25 de lire ca să mă faci membru pe viață fără să mă întrebi în prealabil dacă vreau asta? Păi poate papilele mele gustative nu doresc să se înhame la ceva ce sună a căsnicie în care intri cu un sac tras pe cap, că uite, vezi tu, papilele mele habar nu au ce gust au preparatele din restaurantul tău. Și auzi, sfeclă, de ce aș fi membru pe viață la un restaurant? Ca ce chestie? Și e pe viața mea sau a restaurantului tău? Dacă restaurantul tău crapă și dă faliment înainte de finalul anului, cine îmi dă mie taxa aia de 25 de lire înapoi? Moș Crăciun, ai? Băi sfeclă, ești nesimțit că-ți închipui chestiile astea și că nu precizezi pe site că uite, clientule, cam ce vrea și gândește tărtăcuța mea, așa, ca să nu mori prost, fomist și cu banii luați. Eh, toate astea le-am scris lui Mr. PayPal, frumos, frumușel și mai pe scurt decât aici. La care sfecla ne trimite răspuns că e postat pe site că dacă vrei să devii membru (pe viață, of course) poți face acest lucru. Băăăiiii sfeclă înghețată pe tarla! Nu mă face să ridic acum niște parastase, preciste, să zic de morți și dezmăț sexual în care să-ți pomenesc jumătate din familie, că dacă vreau, pot! Dar nu vreau, că putem să rezolvăm situația scurt și la obiect. E drept că pe site e scris în josul paginii că poți asta, dacă vrei, să fii membru, dar eu nu am vrut. Ți-am zis eu că vreau cumva? No way! Eu am vrut niște vinete, două șnițele și cartofi piure. Capisci? Și dacă te bați atâta pe pântece cu fraza aia cu membrul în sus și-n jos, păi ia să-i spunem lui Mr. PayPal că fraza nu precizează că întâi te faci membru, asta fiind condiție obligatorie pentru a plasa o comandă, că e in română, că site-ul nu are versiune în engleză – deși funcționează în Londra, iar potrivit legii britanice, asta e un must. Și, auzi sfeclă, să mai și atașăm print screen-urile făcute, că poate-ți vii în fire. Și și-a venit, adică nici noi, nici PayPalul nu am mai auzit de el. Dar nici poftă de bucate de la restaurante românești nu am mai avut. Cu cele 25 de lire care mi-au ajuns prin PayPal înapoi în cont am plasat o comandă online la un restaurant nemțesc, că doar știu nemții să facă șnițele și cartofi piure. Și chiar de nu se au cu salata de vinete, livrează comanda la fixul fixului, încât foamea nu urlă în noi și urechile pot rămâne la locul lor, fără să o ia razna și poetic către înaltul cerului.

 

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*