– Buni, știi că mi-ai zis de neamul Birăului?
– Știu, că doară nu-s numa’ două zile de-atunci.
– Și știi că mi-ai zis că legat de neamul Birăului e un car de povești? Cred că azi e vreme de încă o poveste.
– Așe crezi? No, atunci hai că ți-oi spunie. Ții minte că ți-am fost spusă că Birăița bătrână, pe nume Mărie, o avut cinci copii? Un prunc și patru fete? Pe Iuăn, pe Carolina, pe Anica, pe Lodovica și pe Florea?
– Țin minte!
– No, ce-i interesant aici e că din ăia cinci copii, după ce s-o însurat și măritat fiecare la casa lui, patru tăt pe ulița unde s-o născut o ajuns, numa’ o fată, Florea, s-o dus după bărbat în Poptelec. De ea, săraca, nici nu mai știu tare multe, o fost beteagă, și o murit de tânără. Da’ ceielalți patru copii o rămas pe uliță cu mama lor, cu Birăița bătrână, și îți și spui amu cum. De Anica deja am povestit rându’ trecut, dreptu-i?
– Drept!
– No, da’ ți-am fost zisă numa’ de unul din copiii ei – de Florea, care o fo’ prietena mea cea mai dragă și mai bună, pe când de fapt Anica a avut și doi băieți, pe Văsălica și pe Grigore. Ei o fo’ mai mici cu mult ca Florea și ca mine.
– Să știi că m-am documentat despre ei, uite, am aflat că Vasile s-a născut în 1946 și Grigore în 1951.
– Hmm se poate să fie așe, eu anii nu-i știu exact. Da’ cine ți-o zis asta?
– Am reușit să o găsesc pe internet pe Anca, fiica lui Grigore, și ea mi-a spus anii.
– Iară pe internetu’ aista? M-am gândit eu că numa’ acolo ai putut tu afla. No, dară, eu anii nu-i știu, ți-am zis, da’ știu cum erau Văsălica și Grigorea de pruncuți.
– Și cum erau?
– No, ca tăți pruncii, făcieu vrute și nevrute. Când Văsălica o fo’ mnicuț, până a nu-l ave nănașa pe Grigore, eu cu Florea eram deja mărișoare, trebuie să ajutăm în casă, mai la dat cu mătura, mai la întors cordenciul, când în casă era pus războiu’ de țesut. Apoi Văsălica era tăt unde era Florea, se ținie de ea de numa’. Ba și când ne trimiteu pe mine și pe Florea după apă la Pavăl, eu trecem prin grădina noastră și o așteptam pe Florea în cărare, că și ea urca prin grădina lor și ieșie tăt în cărare. Da’ de bugăte ori, Văsălica se lua după ea, haida, haida, pe grădină în sus, ba să și ascundie pân’ mălai să nu-l vadă Florea.
– Și-l vedea?
– No ba bine că nu! Îl vedie dară și îl întorce acasă. Apoi el se supăra pe noi, ne mai trăje de coade, cum îs frații. Când nănașa Anica l-o avut și pe Grigorea, noi deja eram măricele – eu cu Florea – ni-l lăsa nănașa în grijă, trebuie să-l legănăm, să-l culcăm. Uneori, când mai merem cu găștile la iarbă în Lab îl luam cu noi.
– Îl luați și pe Văsălica?
– Și dară! Și ți-am fost zisă că bărbatu’ nănașii Anica lucra cu lemnu’, no, ave într-o ladă tăt felu’ de scule, apoi Văsălica mere și le lua să se joace cu ele, cum îl vedie pe tată-său. Apoi după ce-o mai crescut, o avut acolo pe uliță o grămadă de prunci cu care s-o jucat. Tăți o crescut acolo, împreună, și chiar și ca feciori apoi tăt laolaltă o umblat.
– Cine erau pruncii ăștia?
– Apoi Văsălica și Grigorea se jucau cu Iuăn și cu Gheorghica lu’ Nemeș, că erau veri dulci, cu Ghița și Mircea nănașii Lodovica Roman – a lu’ Rățuca, și cu ei tăt veri dulci erau, cu pruncii Lichii, cu Iuănu’ Natului, cu Iuăn Burian a lu’ Stinu, cu Iuănu’ și cu Văsălica lu’ Gusti. Plin de prunci o fo’ acolo pe uliță, ți-era mai mare dragu’.
– Deci așa era cu copiii pe atunci…
– Așe dară! Amu îți spui de Carolina, și ea tăt fată de-a Birăiței bătrâne. Carolina, soră cu Anica, s-o măritat tăt acolo pe uliță, după Iuăn Nemeș, și o avut patru copii: pe Lodovica, care stă în Baia Mare și care s-o măritat după Gavrilă Nemeș, zis a lu’ Debură. Tu ai vorbit nu de mult cu Sorin Nemeș, no, el e nepot de-al Carolinii, înțelegi cum vine?
– Da!
– Bun! Pe lângă Lodovica, Carolina o mai avut o fată, pe Mărie, care s-o măritat după Costan Jecan zis a Tiuscului, și doi băieți – pe Iuăn, ofițer la Poliție, și pe Ghiorghica, medic la Armată. Tăți, tăți patru copiii o fost tare frumoși, că și Carolina o fost o femeie frumoasă, cu fața deschisă și luminoasă, iară Iuănu’ lu’ Nemeș încă o fost un om frumos și el, înalt, drept de spate. El era și așezat la vorbă, cum zice, așe și se făcieu lucrurile.
– Am vorbit cu Sorin Nemeș și mi-a spus că băieții Carolinii nu mai trăiesc, din păcate.
– Da, s-o dus amândoi, da’ mie nici amu nu-mi vine a crede. Vezi, ce ți-e și cu viața asta, că azi ești aici, da’ nimeni nu-ți garantează că îi fi și mâine? Și ce oameni mândri și faini o fost și Iuăn și Gheorghica! Tăt așe să știi că s-o dus și Văsălica, fratele Florii, și uite că-s atâția ani deja de când s-o dus și Florea…
– Stai, buni, nu te-întrista acum, mai bine zi-mi mai departe povestea cu fetele Birăiței!
– Hai să-ți zic atunci de Lodovica, ceielaltă fată de-a Birăiței. Ea s-o măritat cu Iuăn Roman, și pe ei doi i-am chemat eu de nănași când m-am luat cu bunicu-tău. Tăt ei doi o botezat-o pe mă-ta.
– Adică e vorba de nașul și nașa bătrână, de li se zicea în sat a Rățuchii?
– Tumna așe! No, ei o stat tăt pe ulița aia, numa’ mai către celălat capăt. Ei o avut trei copii: pe Ghița, care ți-o fost ție nănaș de botez și care o fost însurat cu nănașe-ta Livie, apoi o avut o fată, Florea, și apoi pe Mircea.
– Da, îi știu pe toți! Mi-l amintesc bine și pe nașu bătrân, de i se zicea Rățuca, deși pe soția lui nu o țin minte foarte clar.
– Nănașa Lodovica – noi îi zicem nănașa bătrână – era tare bună la suflet. Când ne mai hârâie măicuța, la ea fujem să ne plângem și tătdeauna știe a ne înbuna. O dată nu am auzit-o să strige ori să vorovească mânios și răstit. Tăt ea știe coase mândru la mașină, ți-am zis deja cum, într-un an, de Paște, ne-o cusut mie și la Florea Petrii Mării zadii la fel, vișinii, cu colți pe margine și cu buzunare brodate așe ca două frunze de stejar. Nimeni n-o avut așe zadii mândre în anu’ ăla cum am avut noi!
– Deci era bună cu voi nașa Ludovica. Iar nașul bătrân, zis Rățuca, el cum era?
– Era un om bine făcut, înalt și puternic, lat în umeri. Și când o ajuns la anii bătrîneții, tăt drept ca un brad era și cu un păr alb, frumos. Și era tare vesel, tătdeauna râdea și făcie glume. Îi plăcie să vadă oamenii că-s veseli în jurul lui, de-aia cred că spunea glume contin. El o stat acolo unde ți-am zis pe uliță, către capătul dinjos, da’ înainte de casele astea mândre și mari, o fost o casă bătrânească, veche, cu tărnaț.
– Parcă îmi amintesc casa. Avea geamuri mici, mici, așa-i?
– Așe-i dară! Și tăt așe era și casa unde o stat Birăița bătrână, așezată acolo unde stă acum Loredana.
– Loredana Herțe?
– Ea, dară, doară mai știi altă Loredana în sat? No, Loredana și frații ei, Vasile și Alina, îs strănepoți de-ai Birăiței bătrâne. Ți-am zis că pe lângă patru fete, ea o avut un fecior, Iuăn, care o luat-o de nevastă pe altă Lodovica, iară ei doi o fost bunicii Loredanei și a fraților ei. Hmm tristă poveste e asta!
– Ce anume? Că nu înțeleg?
– Îți spui eu ție acum. Mai ții minte când ți-am povestit de nănașu’ Alexa? A cărui mamă o fost măritată în Crișeni înainte să îl aibă pe el, da’ o rămas văduvă cu un pruncuț?
– Îmi amintesc!
– No, când o fost mare, pruncu’ ala s-o însurat cu Mărie Petrii și o avut-o pe Lodovica, bunica Loredanei. E încâlcit tare și să faci bine să mă oprești dacă nu înțelegi. Vezi tu, bunicu’ Loredanei, Iuăn, s-o prăpădit bugăt de repede, săracu’, iară Lodovica o rămas văduvă cu doi pruncuți – cu Văsălica și cu Iuănaș. Și o tras, biata de ea, atâta o tras, că tăt așe zice: “să mă duc și să fac tăt ce pot, să nu sâmțască pruncii mei că n-au tată”. Numa’ că o vinit ceasu’ ăla rău, că vinie când nu te gândești, și Lodovica s-o dus cu prunele la pălincie tumna sus, la Băița de Sub Codru. Și zice că acolo, pe oareșce deal, s-o îmburdat remorca de la tractor și un butoi de 70 de videri o trecut peste Lodovica și o omorât-o. Mare jelanie o fost atunci, că biata Lodovica s-o dus cu zile! Asta o fost în 1972.
– Aproape 50 de ani de atunci! Și copiii?
– Copiii erau deja mari, da’ tăt năcaz mare o fost pe casa lor. O rămas Birăița bătrână de i-o ajutat mai departe, că amu nu mai aveu nici mamă, nici tată.
– Ai avut dreptate, e tristă povestea… nu o știam, e ceva nou. Eu, când mă gândesc la locul ăla unde zici că a fost casa Birăiței bătrâne, am în minte doar râsete și voie bună.
– E, da! Pentru că tu te gândești acolo și-ți vine în minte tanti-ta Cornelica, nora Lodovichii ce s-o prăpădit la Băița de Sub Codru. Vasile, pruncu’ Lodovichii, o știut să-și aleagă o muiere zâmbăreață, ce odată înveselește casa, iară ăsta îi lucru mare, așe să știi. La casa unde omu-i tăt încruntat, nici nu-ți vine a mere, da’ la o casă cum îi a Cornelichii, plină de voie bună, ți mai mare dragu’ să-i treci pragu’.
niciun comentariu