Afară- i frig și e târziu în noapte ,
O pasăre -mi șoptește- un cânt la geam,
Tu iarnă, cu nămeții de-un căluș pe creștet,
Iar dai târcoale-n vatră, fără a da de veste.

Doar licăritul lămpii de pe grindă se aude;
Și foșnetul pădurii supărate fără frunze,
Ce-ngână gerul aspru de pe creste
Și glasul dulce -al mierlei din poveste .

Doar fumul gros străbate prin norii de lumină
Și crengile din bradul argintiu se –nclină,
Când vuietul grăbit, coboară pe colină,
Trecând prin noaptea aspră, ca-o umbră de lumină.

Bunica în odaie, cu fusul alb în mână,
Ne spune-o rugăciune din inima-i cea bună.
Să fim cuminți și buni că vremea nu-i a bună,
Și să trăim în pace și nu mânați de ură.

Si ascultând bunica, trecu și seara toată.
Și-am adormit in șoaptă, cu gândul la zăpadă.
La marginea pădurii, aproape de colină,
În casă cea bătrână, dar plină de lumină.