DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Fragment din „Corespondențe onirice”

“Ea era un eu recognoscibil cândva, doar că ea era mai bine, mai blândă…” reproșul sensibil lăsat pe cafetieră înainte de culcare. Visul ei se derula din nou în tandrețuri cu paloarea lunii ce îi evada biblioteca încâlcită din cameră. Când visa știa că se afla la un alt etaj al emoției pe care nu-l putea stăpâni nici după ce se trezea pe timp de răsărit. Terminologia cuvântului răsărit e o definiție absurdă lipsită de frământări,pentru ea, totul derivă din visul ei,o amprentă emoțională vizibilă încă de la primii pași făcuți în zori.

Nectarul solar dezmorțește  micul univers hibrid pe care îl controlează fictiv,o somitate marginală când vine vorba de controlul personal. Duzine de miresme îi acoperă pleoapele deja pictate de visul greu și dulce ce se dizolvă în petalele narciselor pistruiate.

Umanul, firescul corespund unei naturi decupate din pictura murală stângace de pe un palid perete de la periferia provinciei. Ironic, mereu considera acel perete o modestă caricatură a telegramelor vizuale  din colecția pictorilor francezi, precum Monet contopit în propria acuarelă și claritate se juca la risc când picta nuferii. Dialectul artiștilor e dezvoltat pe baza epocilor și pasiunii. Ulterior devenind un rit ceremonial în propriul aterier, o autoapreciere de la textură la angoasele finale.

Ajungea să aștepte neașteptatul, un val armonios stăpânit de Chopin și de micile schimbări de vreme. Deseori se ocupa de acel eșantion amoros pe care l-a cercetat toată viața din prea multe surse transparente și îndoielnice. Anticipa soiul de tristețe ereditară posibilă meteorologic,dacă e noros știa că va fi nostalgică și apatică, având năzuința de a grăbi timpul. E un clișeu strămoșesc de a ameliora dorul de soare prin preschimbarea ploii în preludiul unui oftat.

În principiu, lumea din interiorul nostru se ascunde în spatele unui uriaș din sticla,stăpân pe mine și tine și pe coloniile de suferințe ce ne-au încercat și cercetat smerenia față de fericire. “Îmi e rușine de tot ce ţine de mine și mai puțin de ce ar fi ținut de altcineva”. O apăsa un gând infirm și se gândea “în ce ar fi trebuit să mă încred? În dorințe sau in pereții izolați și suspendați prin nori?”.

Visul, intitulat apucătură urbană, era preocuparea existențială și imprevizibilă ce îi frecvența gândul stupefiant. Cursul vieții nu mai funcționa după vechiul obicei, ierbarul personal, unde colecta fiecare margaretă și fiecare rază de soare lipită cu un post-it alături de data respectivă.


  
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu