|  Contact  |     Susţine-ne! - DONEAZÃ!    

Exercițiu de imaginație în spațiul mioritic, cu istoricul Ioan Bolovan, și mioara propusă simbol național

Aflat în conferință la Zalău, sub semnul Zilei Culturii Naționale, prorectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Ioan Bolovan, a vorbit publicului sălăjean despre rolul și responsabilitatea elitelor în ultimii 150 de ani de, până la Unire. În acest context a făcut referire la patru generații, de la generația lui Ienăchiță Văcărescu, până la generația lui Maniu, respectiv generația iluminiștilor, a romanticilor, a pașoptiștilor și o generație a pragmatiștilor – cea a Marii Uniri, care la 1 Decembrie a închis cercul atât de frumos cu România Dodoloață. Aceste patru generații, care s-au perindat în istoria noastră, au reușit să-i transforme pe români din țărani în națiune, au reușit să pună bazele unei civilizații materiale și spirituale, care deși nu se bucură de o recunoaștere largă în rândul specialiștilor din țară sunt apreciate de alții.


Și pentru a ilustra mai bine cele spuse, istoricul a cerut publicului să facă un exercițiu de imaginație, că tot ne aflăm într-un moment în care sărbătorim Ziua Culturii Naționale, să închidă ochii și să-și imagineze că stau întinși pe spate și-l căută pe Luceafăr, pe cel pe care-l asociem cu ziua de 15 ianuarie -cea a Culturii Naționale, și până să ajungă la Luceafăr, să parcurgă spațiul mioritic, al bucăților din romburile Coloanei Infinitului a lui Brâncuși și să audă într-o ureche rapsodiile lui Enescu, iar în cealaltă ureche Sâmbra sau alte lucrări ale lui Dumitru Fărcaș, elemente care ne plasează fără doar și poate pe același plan cu civilizația materială și spirituală din oricare parte a globului. În continuare, istoricul a realizat o panoramă clară a ceea ce și-au propus și a ceea ce au realizat și cum au realizat cele patru generații amintite. În cadrul conferinței, Bolovan a punctat importanța Mioriței în dezvoltarea poporului român, respectiv a ciobanilor și oilor, acel spațiu mioritic caracteristic nouă și a propus mioara să intre în simbolistica națională. La final, publicul a adresat întrebări, iar istoricului i s-a cerut să se pronunțe asupra oportunității României de a intra în Primul Război Mondial.


Conferința a fost urmată de lansarea și prezentarea lui Vasile George Dâncu a volumelor dedicate Centenarului Marii Uniri apărute la Editura Școala Ardeleană: „Primul Război Mondial şi realităţile demografice din Transilvania. Familie, moralitate şi raporturi de gen”, de Ioan Bolovan; „Ispititoarea Transilvanie. Multiperspectivitate și adevăr în istoria unei provincii”, de Ioan Bolovan și Sorina Paula Bolovan; „IstoriaTransilvaniei” (ediția a II-a, revăzută, adăugită și ilustrată), de Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan. Directorul editurii Școala Ardeleană a apreciat de altfel că „Istoria Transilvaniei”, aflată la ediția a II-a, s-a vândut până în prezent în peste 7.000 de exemplare, semn că românii sunt interesați de propria istorie. Și pentru că evenimentul a fost gândit pentru a marca într-un mod diferit Ziua Culturii Naționale, au luat cuvântul președintele Consiliului Județean Sălaj, Tiberiu Marc, prefectul Florin Florian, directori de instituții și oameni de cultură. În încheiere, conferențiarul a acordat autografe și a stat de vorbă cu cei prezenți, printre care s-au numărat oficialități județene și locale, oameni de cultură și istorici.


Evenimentul conferință „De la Creșterea limbii românești la Datoria vieții noastre. Elite și responsabilitate la români” a fost organizat vineri, 18 ianuarie, de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, împreună cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj, instituții ale Consiliului Județean Sălaj.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*