”- Bunică, de care mâncare pe care o făcea mama sau bunica dumitale ți-e dor?

– Dapi, țucu-tie, die tăitie mni dor, ca să-ț spui drept! Gâniești că io nu le poci face ptiar cum le făcieu iele. Ori ieram noi mai flămânz atunci! Die care să-ț spui că mni dor? Mni dor die dumnicăciori! Die dumnicăciori mni dor. Nici nu cred că am mai mâncat die când ieram prunc acasă. Nu măicuța-i făcie, mama bătrână ni-i făcie. Poatie ț-am mai spus, rămânie mămăliga o’ mălaiu di pă o zî pă alta, poatie și tri, patru zâle. Să-ntăriea, mălaiu să-ntărieștie mai iutie și mai tare ca ptita. Să făcia și mai zgrunțuros pă cât iera. Noa, din mălaiu ista nie făciea dumnicăciori.

-Mi-ai spus că te cam săturai de mămăligă.

-Dară că mă săturam, da die dumnicăciori, niciodată! Aiștia, dumnicăciorii, ieriau altăce! Ni numa că-ț spui amu. Cum zâc, lua mălaiu o mămăliga uscatie și rupia brujuț mnici cam ca o nucă. Și nie frijea brujuțîî iștia în unsoare și ni-i puniea dinaintia noastă în blid. Poatie on ptic îi săra, nu știu, da iereau buni, să muieau pă di-nlontru și p-afară ierea scorțoși on ptic, și calz, ioai buni iereau. Die să nimerea să puie ș-on bruj die brânză ș-o ciapă, Doamnie feri! Nie umpliam bindiauălie die nu mai mâncam mnică până sara! Dacă în zua ceie frijie oareșce cărnaț o’ on dărab die pecie afumată, noa numai’ să vez tu dumnicăciorii fripț în unsoaria ceie ce rămânie în laboș! Ș-api nie puniea dumnicăciorii în blid, da ș-on dărăbuț die cărnaț. Asta ierea di-a dreptu’ mâncare domniască!

Die nu ierea tare sorgoșetă cu lucru mama bătrână să puniea și tăiea c-on cuțâtaș mămăliga, o tăiea coștie, nu mari. D-intâi tăiea așe niștie scrijele cam di-on jejit die groasă și api pă lung tăt așe die groasă. Ș-api scrijelile aieste le ciunta scurtie, așie, le făcie coștie! Bătiea înt-on bliduț mai afund on uou, îl bătiea binie, băga coștiele die mălai pîn uou ș-api le treciea pân alt blid undie o’ fo’ pusă fărină die mălai. Scutura blidu să să prindă fărina pă uou, scotiea coștiele și le frijie în oloi. P-aieste în oloi le frijie, nu în unsoare. Amu iera și focu mai aspru, le frijie iutie, le scotie și le puniea înt-o strecurătoare să nu steie în oloiu cela.

Dumnicăciorii iștia ni-i dădiea reci, da puniea pă diasupra mniere criștai, o, care ave, mniere die stup. Asta iera pântu noi on fel de șutemin, on fel die prăjitură. Ni că mniam adus die amintie! Știi cum nie mai făciea mămăliga? Cu silvoiță! Câtiodată răzăliea și nucă cătă silvoiță, ș-api o făcie tăt așe ca ceie cu brânză, în pături, o tropotită, cum vrei să-i zâci.

Alduiască-Vă Dumniezo și deie-Vă sănătatie!”