Cam cât de ”odihnit” la minte poți să fii ca să trimiți ditamai mașina, vineri, la amiază, când orașul e oricum supraaglomerat, ca să curețe, cică, strada? La întrebarea asta numai ăia de stau cu fundul pe scaun prea mult pot să răspundă. Evident, după ”nnngggg”-ul de rigoare.

Acuma, să-l înjuri pe șofer că blochează un sens de mers, timp de multe, multe minute, n-are sens, că el e cu ”Nnngg, să trăiți, șefu’!”. Dar pe șef, zău că merită să-i transmiți niște blagosloveli din ăstea. Nu de alta, dar să-ți țină și el, cumva, companie, în ălea 10 minute, atât cât îți ia să faci vreo 500 de metri pe stradă în oraș, privind la dosul mașinii care blochează un întreg sens de circulație, mergând cu 5 la oră. Că strada trebuie curățată neapărat când e aglomerația mai mare. Că așa se vede că faci ceva. Că în lumea civilizată curățenia asta se face dimineața, înainte să plece lumea la serviciu, ori noaptea, când mașinile care circulă se numără pe degete, nu e o treabă oablă. Că nu-i, și gata. Adică, de ce să faci ceva, dacă nu te vede nimeni? Că așa-i la noi, în democrația originală în care în primul rând e cu ”Toată lumea mâinile în aer! Să ne simtem bine!”: important e să vadă lumea că faci ceva, chiar dacă, de fapt, numa’  te faci că faci ceva. Și, evident, să ai gura mare. Că dacă ești tare în gură, e de ajuns. Nu contează ce spui, atâta timp cât spui mai tare decât ceilalți.

Acuma, pentru șefii care știu ei de ce-s șefi, să știți că mai e loc de binefaceri. De exemplu, să se traseze liniile de demarcație manual, cu pensula, în fiecare zi la amiază, iar pentru colectarea gunoiului (tot la amiază), să se folosească roabe, în loc de mașini. Că așa durează mai mult și se vede că se face treabă. Nnngg?