Ți-e dor de nopțile tăcute în care ne plimbam,
de zâmbetele mute de care ne loveam,
de taina lunii ce ne-nvăluia.
Mi-e dor cum nu se poate spune,
de ochii tăi în care mă pierdeam,
când nu aveam ce-ți spune.
De crezi că mint,
pun sufletul pe tavă
să-l vezi întreg, câtă iubire poartă,
să vezi că nu-i mai loc de suferință,
să vezi că bate pentru o credință,
să vezi că bate pentru o speranță,
pentru o iubire, pentru o doleanță
Mi-e frig de noi, mi-e cald de alții,
aș vrea să-ți fiu din nou etern,
să crezi în mine ca și alții,
să faci din mine-un scop suprem.
Și vreau să-ți spun că doar în horoscopul iubirii tale cred,
să nu încerci să minți săgalnic, iar eu, proasta, să te cred.
Pentru că într-o zi sufletul meu va ști,
c-ai fost o marionetă,
c-ai jucat un rol,
și vei rămâne o scenetă…
niciun comentariu