R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Conservat. Retrocedat. Ruinat. Dar cu ceva șanse: Castelul Wesselenyi din Jibou și-ar putea reprimi strălucirea de odinioară

castel-wesselenyi-jibouSpui Jibou, te gîndești la Grădina Botanică. Iar dacă te gîndești la Grădina Botanică, incluzi în amintirile și imaginile pe care le procesezi din memorie și castelul Wesselenyi. Pentru că cele două merg împreună. Pe vremuri, cînd se construia castelul, pe la începutul sec. XIX, însuși castelul a dat naștere parcului dendrologic, pe suprafața căruia se întinde azi renumita Grădina Botanică „Vasile Fati” Jibou. Iar acum, cînd castelul își arată deja din ce în ce mai mult aspectul de ruină, poate că Grădina Botanică va fi cea care o va restaura. Cum am zis, cele două sînt legate între ele.

Bastion al cercetărilor biologice avansate

Există, matematic vorbind, șanse mai puțin de 10 la sută ca proiectul pe care Grădina Botanică l-a conceput spre restaurarea castelului și transformarea acestuia într-un imens bastion al cercetării biologice avansate să primească undă verde europeană. Adică, e vorba de bani europeni, pe finanțare europeană. Ceva peste 1,5 milioane de euro, sumă la care a fost evaluată clădirea și care va fi destinată spre cumpărarea edificiului. Iar asta deoarece castelul a fost retrocedat urmașilor familiei Wesselenyi, după ani și ani de procese, ani în care tocmai obiectul retrocedării a fost lăsat de izbeliște.
Directorul actual al Grădinii Botanice, Cosmin Sicora, spune că tot din bani europeni se va restaura castelul, cu tot ceea ce înseamnă respectarea patrimoniului cultural, pentru că edificiul este unul istoric, din categoria grea a monumentelor arhitecturale. E doar o speranță, însă, mică, care va fi spulberată sau, dimpotrivă, va da șanse de renaștere castelului. Totul se va hotărî pînă spre sfîrșitul acestui an.

castel-wesselenyi-jibou-1Scenariu reluat

Dar transformarea castelului într-un centru de cercetări, ca idee, nu este nouă. Același lucru a încercat să-l facă și fostul director, cel care a creat Grădina Botanică, Vasile Fati. Prin anii 80, Vasile Fati a încercat amenajarea unor „peșteri” pe culoarele de la baza clădirii, cu picturi și sculpturi care urmăreau evoluția omului. Un fel de Jurassic Park, în miniatură, pictat. Personal, am avut ocazia să arunc un ochi, atunci, pe aceste culoare, pe atunci aproape terminate. Pînă în momentul în care a venit ordinul de la orînduirea de partid, ca totul să fie făcut una cu pămîntul în cel mai scurt timp posibil. Pentru că ce nevoie ar avea Jiboul de așa ceva? Timp, bani, nervi și stres degeaba. Acu, totul ar putea să urmeze același scenariu, dacă cei care manipulează banii europeni nu vor fi de acord cu finanțarea. Pentru ei, mogulii euroilor, ar fi doar încă un castel transformat în ruină. Și avem destule aici, în Sălaj. Chiar și noi am putea deja să ne obișnuim cu ideea.

Istorie furată

Castelul Wesselenyi. Cel mai mare edificiu baroc din Transilvania. Una dintre puținele astfel de clădiri ce mai stă în picioare. Construit vreme de 30 de ani. Construit chiar după imaginația și planurile baronului. Fîntîna arteziană din grădina palatului, pavilionul chinezesc, serele grădinii de iarnă – vă sună cunoscut? Toate concepute și construite la începutul anului 1800. Picturi cu scene de vînătoare în interior. Sculpturi cu Marte și Hercule. Mobilier din Viena. Loc de popas pentru numeroși artiști, pictori și sculptori (tradiția, se pare, continuă cu succes. Vezi „Arta în grădina”).
În cele din urmă naționalizat, locul primește aprobarea, în 1968, pentru a pune bazele actualei Grădini Botanice. Cum, necum, clădirea a reușit a fi ținută cel puțin în conservare, vreme de 40 de ani. Chiar dacă de-a lungul timpului cam tot mobilierul și picturile au cam dispărut.

Cu mîna întinsă spre străini

Acum stăm cu mîna întinsă spre europeni. Parcă noi n-am avea bani pentru așa ceva. Dar ne batem în piept, cînd e vorba de istorie. Grădina Botanică va supraviețui. Ea nu a fost atinsă de mișmașurile retrocedărilor. Nu doar că va supraviețui, ci va continua visul profesorului Fati. Este, probabil, singurul loc din Transilvania vizitat asiduu de către turiști străini. Rămîne de văzut dacă viitorul va include în planurile sale și Castelul Wesselenyi. Apropo, voi mai aveți încredere în UE?



3 comentarii

  1. Anonymous says:

    Bai prostovan anonim daca esti prost informat stai dracului in banca ta. Care bani publici boule. Tu stii cat lucra un cercetator? Rahatule in maxim o săptămână ai sa fii găsit. Si vei raspunde pentru ceea ce afirmi.

  2. Anonim says:

    Sper să nu reușească, acolo o sa se spele banii statului, ai tuturor. O sa se schimbe mașini, o sa se renoveze case, o sa se construiască altele, toate astea în paralele cu renovarea castelului, la fel că după moartea d-lui Fati, toți și-au făcut de toate.. pâine bună este acolo, mai ales când lucrează pe contracte perfecte cu prietenii lor buni de la Arcada, și folosesc muncitorii grădinii și bunurile grădinii pentru scopuri personale, să fie bine pentru toată lumea. Doar 2-3 oameni fac toată treabă care se vede, in rest toți sunt fără școală, cu diplome cumpărate, sugative perfecte, ca in alte instituții de stat. Dacă o sa reușească asta, o sa fie o a doua gaură neagră a banilor publici, pe lângă cea existentă în scopul “cercetării”. Nu lucrează un cercetător de-acolo într-un an, cât oricine altcineva într-o zi.

  3. Somogyi says:

    Intrebarea din final e o nuca in perete ! Ceva gen coada vacii si stampila primariei ! Poate autorul tocmai adormise si fraza continua ceva din visul acestuia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *