Continuăm, împreună, mini seria de povești despre afacerile locale. Statusul business-urilor pe timp de criză, considerațiile personale ale oamenilor care duc în spate povara unei afaceri într-un stat nu foarte prietenos, cu legislație instabilă, cu o piață a muncii deficitară și educație precară a consumatorului. Despre reziliență și toată gama de emoții ce îi încercă în această perioadă! Azi am pregătit pentru voi o poveste din Sălaj, despre cum s-a transformat un cadou inedit (1000 de flori), într-o afacere cu parfum de trandafiri.

Luci a Todii, din Cizer, și-a luat bărbat în 1992 tocmai de la București. Pe Doru a lu’ Moșu. Și l-a adus în Ardeal, cu toată familia lui: părinți, soră și ulterior alte rude au venit singure. Aici era altă lume! Liniște, natură, oameni și ritm așezat de viață. Aici a venit pe lume și Giulia, fiica lor, în urmă cu 27 de ani.

În 2015, când cei doi soți erau într-o excursie în Bulgaria, au hotărât să-i facă fetei un cadou de care să-și amintească toată viața: 1000 de butași de trandafiri. Pe care i-au și plantat în noiembrie, împreună cu rude și prieteni, pe un teren pe care-l cumpăraseră la Plesca, în satul vecin, unde voiau să-și facă o căsuță a lor.

Munciseră prin Italia și Austria, dar și-au dorit să se întoarcă acasă. Nu știau ce vor face odată întorși, dar au vrut să se întoarcă, asemeni milioanelor de români pribegi.  

Trandafirii i-au cumpărat pur și simplu ca pe un cadou inedit, nu s-au gândit nicio clipă să facă o afacere, să se transforme în mici producători locali. Lucrurile s-au legat ardelenește, așezat, cu rânduială, după 3 ani, când lanul de trandafiri a înflorit, brusc, la sfârșit de primăvară. Mirosea divin, iar priveliștea îți tăia respirația. Teodor a crescut la București, iar bunica din Voluntari avea în fața casei câteva tufe de trandafiri, din care făcea o dulceață minunată. Lanul lor de trandafiri i-a adus aminte de acele vremuri în care câteva lingurițe cu astfel de tratație și un pahar cu apă rece-cristal au creat punctele de referință dulci și nobile ale copilăriei lui. Așa că au hotărât să transforme grădina într-o cultură inedită de trandafiri. Aveau 1000 de butași de flori care conțin mai mult cu 30% ulei decât alți trandafiri. Nu s-au gândit să facă ulei, pentru că e foarte migălos: faci un kilogram din 4 tone de flori. Dar au început să facă o dulceață bună, numai din petale, zahăr și un strop de lămâie. Dulceața e artizanală. Au un mic laborator de procesare, în curs de autorizare. Au decis să nu stropească deloc cultura, cu nimic, nici măcar cu substanțe autorizate pentru agricultura ecologică. Au lăsat natura să-ți facă treaba, așa cum știe ea mai bine. Și asta se simte în dulceață.

Trandafirii au înflori pentru prima dată după 3 ani de la plantare. Anul trecut au început să proceseze, timid, petalele. Au creat brandul Trandafiri de la Moșu și culeg feedback de la oamenii interesați de ceea ce fac, pentru a-și îmbunătăți și așeza mica afacere de familie.

Anul acesta a fost un an greu. Chiar dacă un trandafir are, în medie, 200 de boboci pe an, nu le place deloc ploaia. Tot vremea a fost cea care a decalat culesul cu câteva săptămâni. Au intrat în cultură cu cizmele de cauziuc, în fiecare dimineață, până la ora 10. A plouat aproape în fiecare zi. Și, totuși, trandafirii s-au încăpățânat să își facă treaba. Ei aveau un rost pe lumea asta: să înflorească. Și au înflorit!

Teodor, Luci și Giulia au pregătit anul acesta dulceață și sirop de trandafiri, apă și pudră de trandafiri. În anii trecuți au încercat ceai, dar au constatat că sălăjenii nu sunt mari băutori de astfel de licori sănătoase și au renunțat  în favoarea pudrei, care poate fi folosită cu succes în măștile beuty home-made, în cremele prăjiturilor de casă și în limonada de vară.

Familia Moșu nu știe dacă va putea trăi exclusiv din acest business, dar le place simplitatea și liniștea de la țară. “ Suntem consumatori de produs local. Cumpărăm tot mai multe de la cunoștințe pe care le avem în zonă, mici producători locali. Mergem și în supermarket, dar avem tot mai multă grijă ce cumpărăm. Cred că ar trebui să știm unii de alții, să ne susținem între noi, că altfel nu ne susține nimeni. Statul nu ne ajută nici cu promovarea, nici cu legi favorabile, nici pe partea de educție a consumatorului. Uite, avem o prietenă în sat care are o cultură mică de gălbenele, din care face tot felul de creme. Clar că dacă ar exista cadrul legal și de sprijin, sunt nenumărate forme în care ne-am putea dezvolta cu toții, ca într-un lanț. Există și o tendință printre consumatori… văd și la prietenii noștri din București cum caută mici producători locali de hrană și manufactură în jurul lor. În ceea ce ne privește pe noi, e multă migală în ceea ce facem, pentru că vrem să facem bine, să ne fidelizăm clienții. Și vedem rezultatul. Cei care au cumpărat odată, revin. Nu degeaba luăm prin mână fiecare petală. Da, da, ele au o mică pată albă – partea prinsă de receptac, care e ușor amară și o îndepărtăm manual. Ce să zic, până acum feedback-urile sunt pozitive, sper să nu fie subiective, să fie cinstite, ca să putem evolua” Teodor Moșu.

Poveștile producătorilor locali din Sălaj – BUN din Sălaj este un proiect al Fundației pentru Educație și Dezvoltarea Locală Agapis, o platformă gratuită, care facilitează legătura între  consumatorii și producătorii din comunitate www.bundinsalaj.ro