|  Contact  |     Susţine-ne! - DONEAZÃ!    

Brândușa Maria Cerga, un om care iubește cărțile și lectura: “Românii nu se omoară după citit, dar cred cu tărie că dacă ai carte, ai parte

Locul preferat unde citește este: În hamac, în parc.

Cartea pe care o poarta in geanta acum este: Ochiul lumii de Robert Jordan.

Anotimpul preferat: Iarna.Unul din poeții preferați: Macedonski.

Mai țineți minte, voi, cei din generația “cu cheia la gât” și, poate, și cei care i-au urmat, mai țineți minte cum în vechiul Abecedar, undeva la final, era prezentat Anul și ale lui patru fiice, Anotimpurile? Una dintre ele era Vara, cu cosite blonde  și lungi, cu ochi picurați din albastrul cerului și cu un coș plin cu flori? Așa e Brândușa Maria, atâta doar că în coșul ei e puzderie de cărți. Maria iubește lectura și îți spune ferm că faptul că te eliberezi prin citit nu e un crez popular degeaba.

Când deschide o carte și îi descoperă  eroii, luptă, suferă, iubește și trăiește mii de vieți alături de ei. Pentru ea, cărțile sunt un cămin spiritual extrem de cosy, în care abia așteaptă să se refugieze când scapă de agitație. Mai jos, un dialog cu Brandusa Maria Cerga, fata care duce în geantă o carte și o imensă bucurie. Bucuria de a citi.

Rep.: Potrivit unui studiu recent, un sfert din români nu citesc deloc, iar cei mai mulți cumpără cărți doar din când în când. Cum își află locul un iubitor de lectură ca tine într-o lume în care cărțile par să fie ținute la distanță?

Brândușa Maria Cerga: Lectura este o temă de discuție preferată în România: Cât citesc românii? De ce (nu) își cumpără cărți? Se regăsește cititul printre activitățile noastre? … Cu acest tip de întrebări mă confrunt încă din școală, atunci când orice a treia compunere pe care o aveam de scris revoluționa în jurul unui mult îndrăgit obiect cu coperte și file. Niciodată nu am auzit vreun elev să scrie în eseu că nu-i bine sau interesant să citești. Cu toate astea, pe puțini i-am auzit să povestească prietenilor sau colegilor despre cât de mult au fost impresionați de vreo carte. Apoi, la facultate, am învățat despre validitatea socială a unui studiu: oamenii răspund întrebărilor în funcție de normele sociale și spun ceea ce cred că îi pune într-o lumină bună. Mă simt nevoită să pun sub semnul întrebării chestionarele sociale și să mă întreb dacă rezultatele reale ale acestui studiu nu sunt, de fapt, mai nasoale decât ne-am aștepta. Experiența mea de până acum îmi spune că românii nu se omoară după citit, dar cred cu tărie că dacă ai carte, ai parte. Tocmai de asta, un iubitor de cărți e văzut bine. Am fost recomandată la un moment dat de o cunoștință pentru un stagiu de practică: Da, da, e fată bună. Citește mult! – laudatio ad summum. Cred, din acest motiv, că locul unei persoane care citește este dincolo de aparență. În raport cu societatea, să spun că citesc e unul dintre puținele lucruri care mă pune cu adevărat într-o lumină bună.

Rep.: Când și cum te-ai apropiat de cărți, mai exact?

B.M.C.: Am un răspuns cliché pentru această întrebare. Ține, evident, de familie și de anumite aspecte din viața de copil. Încă de mică, părinții îmi citeau povești. Au început cu povești Disney și au observat că îi pun să le citească iar și iar și iar. Mama a avut sclipirea să își spună că în loc să îmi citească niște cărticele cu câteva linii de text de patru ori, mai bine îmi citește o poveste mai plină de esență. A făcut, în consecință, un upgrade la Petre Ispirescu și de acolo la alți autori, enciclopedii și atlase. La început nu aveam mereu răbdare să ascult, însă, în grădiniță, părinții au avut plăcuta surpriză să constate că știu să citesc bannerele publicitare de pe stradă -probabil de aia am și ajuns să studiez advertising (râde, n.r.). Bunicul mi-a cumpărat atunci abecedare și caiete: eu predam literele și el scria caligrafic după dictare. Așa am învățat încet mai multe despre scris și citit, apoi am dat iama în bibliotecă. Tata citește cărți de studiu teologic pe bandă rulantă. Mereu mi s-a părut cool că are o pasiune și o bibliotecă imensă cu tot felul de cărți dintr-un singur domeniu. Mama citea povești de viață și de dragoste. Da’  mie ce naiba îmi place?  Îmi plăceau animalele extrem de mult așa că am început să citesc cărți de biologie animală din care nu pricepeam o boabă și am învățat să dresez un cățel, dar numai în teorie. Mai departe mi-am mulat activitățile de lectură pe interesele pe care le-am dezvoltat. Noroc că am avut în liceu o profă de română foarte pasionată de literatură, care mi-a dat o bucățică din entuziasmul său. Pentru mine cel mai important a fost exemplul: nu am avut genul de părinți care să stea cu orele la televizor și după să comenteze că nu las telefonul din mână. Nici nu cred că un copil poate înțelege asta la nivel mai mult decât formal. Poate nu e greșit să generalizez și să constat că e important ca cineva să îți dea o direcție, să îți ofere un exemplu și de acolo să te lase să explorezi.

Rep.: Ce citești cu plăcere și ce anume citești pe nerăsuflate?

B.M.C.: Genul pe care îl citesc și cu plăcere și pe nerăsuflate e Fantasy. Vă rog să nu-l confundați cu Science Fiction, deși sunt de multe ori băgate în aceeași oală. Diferența principală între ele ține de estetică, lumea Fantasy nefiind deloc bazată pe știință sau probabilitate. Universul fantasy se bazează pe mit, legende, folclor, personaje de basm și crează universuri complexe în care se reinventează chiar și roata. 

Rep.: Sunt voci care se plâng că, in agitația cotidianului, nu le rămâne timp de lectură. La ce variante ai apelat tu astfel încât să-ți ții cărțile aproape?

B.M.C.: E 3 iunie. Ora e 16:07. Mă urc în autobuz. Iar nu-mi găsesc cardul de călătorie. Nu este aer condiționat în acest autobuz și miroase a transpirație. Am început jobul la 7:00, că la 16:00 am facultate și mă gândesc să nu mai merg la sală după, că merg în weekend. Trebuie să mă apuc de un proiect și să îmi aranjez tigăile în ordine alfabetică. Mă trage geanta în jos, pentru că îmi car un volum de 933 de pagini, al treilea dintr-o serie pe care o iubesc. Găsesc cumva loc, am întârziat și e blocată iar strada Traian. Mă așez și încerc să trag de geam ca să-l deschid mai mult, dar nu merge. Deschid cartea, Cuvinte despre lumină. Cum încep lectura, mă liniștesc și nu mai simt nici căldura, nici disconfortul, nici că-mi pasă că am întârziat. Faptul că te eliberezi prin citit nu e un crez popular degeaba, din punctul meu de vedere. Când am avut primul job full-time și cursuri la master după amiaza, mă plângeam tuturor că n-am timp să citesc. Așa că am început să mă trezesc la 6. Apoi au mai intervenit altele, așa că am început să îmi programez ceasul deșteptător la 5 când era nevoie. Cărțile sunt importante pentru mine, deci mereu voi avea timp pentru ele. Am renunțat la căutatul de scuze, iar nu am avut timp e scuza noastră preferată. Tactica mea este să mă plâng cât mai mult, dar să-mi caut scuze cât mai puține.

Rep.: Ce autori noi ai descoperit anul acesta și ți-au mers direct la suflet?

B.M.C.: Anul acesta am rămas impresionată de două serii cu autori noi pentru mine: Joe Abercrombie și Robert Jordan (James Oliver Rigney Jr.). Seriile acestor autori erau pe lista mea de ceva timp și mă bucur că am ajuns și pe la raftul lor virtual de pe site-ul de unde îmi cumpăr cărțile. 

Rep.: Sunt mulți care rămân fideli carții, desi filmul poate fi o experiență interesantă. Cum e în cazul tau: cartea bate filmul sau nu?

B.M.C.: Cartea și filmul n-au mai nimic în comun. Vorbim despre două medii unice de împărtășire a mesajului, cu reguli și scopuri distincte. Suportul print îngăduie o cursivitate a celor transmise, secundată de imaginație și întegită de detaliu. Într-un film totul este comprimat și acțiunea se desfășoară accelerat. Depinde foarte mult de tipul producției, însă nu poți comprima câteva mii de pagini de roman fantasy în două ore de film, că n-ai cum. O altă mare diferență este relația între universul exterior, pe care filmul îl poate realiza în mod vizual și dinamic foarte bine și trăirea interioară a personajelor, pe care doar cartea o surprinde în totalitate. Un cadru zoom-in dramatic pe fața încruntată a unui actor nu se poate confunda cu descrierea în text a gândurilor personajului. Mă plictisesc des la filme, însă nu aș putea spune că nu există seriale pe care le-am parcurs la foc continuu. Mă uit la filme în context social – la cinema cu prietenii, citesc în context intim – dnd. 

“La GoT  m-a captat lipsa valenței personajelor, care nu erau nici pozitive, nici negative, ci își urmăreau interesele pentru a țese urzeala tronurilor”

Rep.: GOT a fost urmărit la nivel mondial de milioane de fani, transformându-de de-a lungul anilor într-un fenomen. Cum vezi sfârșitul propus de scenariști tu, ca iubitor al genului fiction?

B.M.C.: Eu urmăresc serialul cam de prin 2012, deci cu mult înainte să fie mainstream – remarcă obligatorie pentru a stabili că știu despre ce vorbesc. Nu citisem cărțile încă și nici nu știam la ce să mă aștept. Am văzut un prim sezon pe placul meu, bine realizat și în care mi-plăcut că motivele din scenariile clasice fantasy (de exemplu amenințarea unei armate provenite de undeva din nordul îndepărtat, regatul condus de sfetnici în prezența unui rege dezinteresat) au fost unicizate și adaptate cât de bine se putea. Ce  m-a captat a fost lipsa valenței personajelor, care nu erau nici pozitive, nici negative, ci își urmăreau interesele pentru a țese urzeala tronurilor. Odată cu așteptarea de la an la an pentru fiecare sezon eu am început să citesc cărțile, iar scenariștii au adaptat serialul la ceea ce credeau că le va aduce un public mai numeros. Și le-a mers de minune, pentru că la început nimeni nu știa de GoT și dintr-o dată a devenit un ultra-mega-hiper fenomen. Începând cu sezonul al cincilea, acțiunea din cărți și cea din serial au divorțat, iar producția TV s-a îndreptat spre clasicii eroi cu vieți dramatice și acțiuni neașteptate. S-a pierdut pe parcurs interesul pentru a lega cât mai frumos firele narative și construcția tridimensională a personajelor. Până la urmă, ultimele sezoane au fost prea nașpa scrise pentru a nu fi sancționate. Speranța mea pentru final era să moară toți, dar poate prea multă lume s-a așteptat la asta. Mi-a plăcut finalul neașteptat, dar nu mi-a plăcut deloc că au fost ignorate prea multe aspecte din poveste doar de dragul efectelor speciale cu flăcări.

Rep.: Același studiu pomenit anterior arată că prețul este cel care decide dacă românii pleacă acasă cu o carte sau nu. În ce măsură își permite un român cu nivel salariu mediu achiziția de cărți?

B.M C.: Un român cu salariul mediu își permite să cumpere cărți în măsura în care percepe că raportul preț-beneficiu e avantajos pentru el. În alte cuvinte, dacă pentru el e important să citească, deși cărțile sunt scumpe, găsește modalități smart de a le procura: merge la bibliotecă, investește într-un kindle și depune efortul de a căuta variante ieftine sau gratuite ale cărților, merge la târguri sau anticariate. Într-adevăr, cărțile din librării sunt tot mai scumpe. Eu merg la librărie pentru experiență: mă plimb printre rafturi curate, cu volume frumos aranjate și coperte care mai de care. Cărțile sunt tot mai fancy și mai colorate, iar titlurile la modă sau consacrate te pot convinge ușor că prețurile sunt prea mari pentru salariul nostru mediu. Mie îmi place să le admir pe raftul librăriei, să caut informații despre autor sau despre carte și să le comand de pe internet, că-s mai ieftine. Prețul unei cărți poate fi echivalentul unui bilet la cinema, o fracțiune dintr-un bilet la un festival și nici un sfert din abonamentul pe care îl plătim la operator lunar timp de doi ani ca să avem ultimul model de Iphone.

“Pentru scopuri academice, soluția ideală pentru mine e biblioteca on-line”

 Rep.: Unde anume se poziționează Biblioteca publică in contextul lumii noi?

B.M.C.: N-am mai fost la bibliotecă de când mi-am scris licența. Și acolo m-am uitat prin trei cărți după care am intrat pe Google Scholars și am rezolvat treaba de două ori mai repede. Dacă ar fi să ne luăm după studiul cum că majoritatea românilor ar citi măcar din când în când, însă presupunem că prețurile ridicate îi împiedică să își cumpere cărți, putem, în mod ostentativ, să le propunem să meargă la bibliotecă. Lucru care poate se întâmplă, poate nu. Habar n-am pentru că eu apelez la surse on-line. Ce fac e să merg la librărie și cu o mână să răsfoiesc volumele interesante, în timp ce cu cealaltă le comand de pe net. Pentru scopuri academice, soluția ideală pentru mine e biblioteca on-line. În domeniul de PR&Advertising, o prea mică parte a lucrărilor se găsesc la biblioteca din oraș sau chiar de la facultate: e un domeniu nou, în care apar contribuții științifice constant, iar bazele de date cu articole se găsesc în variantă electronică. Pentru a căuta informații într-o carte cu format fizic, trebuie să pierzi timp citind informația globală și poate nici nu găsești ce căutai. Pe internet, cu o funcție de căutare găsești exact paragraful care conține cuvintele cheie –  mai simplu, nu? 

 Rep.: Care sunt, in opinia ta, trei avantaje majore aduse de lectura?

B.M.C.: Îmi amintesc de un videoclip făcut de Sector 7 în care ziceau despre cărți că sunt dreptunghiuri de hârtie care te fac neprost. N-aș garanta că scapăm de prostie, însă sigur ne putem concentra mai ușor la prostiile noastre. Un avantaj ar fi, deci, echilibrarea multi taskingului ce ne distruge capacitatea de concentrare. Altă chestie faină la citit e că îți dezvolți atât vocabularul, cât și abilitatea analitică de a deduce contextual cuvinte sau expresii pe care nu le cunoști. Al treilea avantaj major e că ai la ce să te întorci acasă. Cărțile pot fi un cămin spiritual extrem de cosy, în care abia aștepți să te refugiezi când scapi de agitație.

 Rep.: Clujul, ca oraș european și universitar, nu este defel străin de multiple initiative menite să apropie publicul de carte. Ba o intrare gratuită la o instituție de cultură, ba o călătorie free cu mijloacele de transport în comun, iar exemplele pot continua. Cât crezi că sunt eficiente aceste proiecte in atingerea scopului propus?

B.M.C.: Impulsul meu e de a privi asta din perspectiva unui specialist în comunicare. Când organizezi o acțiune la nivel local, îți alegi tematica în funcție de câte persoane interesate poți găsi. Doar faptul că există initiative pentru cititori înseamnă foarte mult. Asta ne spune că în Cluj există acest grup țintă – al oamenilor ce citesc. Nu mă pot pronunța în legătură cu eficiența proiectelor, dar să faci ceva e mereu mai bine decât să nu faci nimic. Poate măcar știind că mergi cu autobuzul pe gratis, te reapuci de cartea aia pe care ai cumpărat-o acum doi ani. 

  Rep.: Te-ai aflat recent in  München, pentru o vizită de lucru de câteva zile. Care a fost percepția ta referitor la lectură și la publicul de carte din capitala Bavariei?

B.M.C.: Am văzut o groază de librării în München și mulți oameni citind în S-Bahn sau în parc. Am observat, de fapt, trei asemănări între München și Cluj la capitolul public de carte: librării dischisite cu cărți scumpe, tineri citind în aer liber sau în mijloacele de transport în comun și multe titluri în engleză în mânile oamenilor. Cred că fiecare aspect ne spune ceva despre cititori și ne duce cu gândul spre un nivel de trai (mai) bun, o deschidere spre modern, internațional și (poate) o atitudine mai relaxată aoamenilor. 

Rep.: Exista un curent in ultimii ani în a te înscrie în cluburi de carte. Cum crezi că funcționează acest concept in Romania?

B.M.C.: Un club de carte poate fi o soluție bună pentru persoanele sociabile, care vor idei de cărți noi sau care doresc să împărtășească alterviețile desprinse de pe pagini de roman. Mi se pare că e un trend care poate prinde și în România, de ce nu? Citeam un articol german despre showurile de gătit, urmărite cu mare interes în timp ce în propria bucătărie se folosește doar cuptorul cu microunde. Așa cum, susțineau autorii, mâncatul împreună este o ipostază socială arhetipală, care s-a schimbat pe parcursul anilor în mâncatul în fața televizorului, poate cititul ar migra spre direcția diametral opusă. Aveam cititul tradițional: omul și cartea. Acum am putea avea o structură mai complexă, la plural: oamenii, părerile, discuțiile și cărțile. La început o a fost cuvântul, apoi tăblițele lui Moise, papirusurile și hârtiile îngălbenite cu scris citeț, lipite de administratorii de bloc pe ușă până în ziua cea de azi. De la cărți am ajuns la kindle, ebooks și audiobooks așa că poate cititul are nevoie doar să se reinventeze puțin ca să devină interesant. 

Rep.: Dacă ai avea în față un om care ar vrea să își apropie cărțile, dar habar nu are cum și de unde sa înceapă, ce l-ai sfătui?

B.M.C.: Să își arunce telefonul într-o fântână, să urce pe vârful unui munte tibetan desculț și să mănânce doar morcovi timp de 100 de zile. Sau să facă marele pas de a găsi o carte care să se potrivească. Poți căuta cărți din același gen cu fimele care îți plac, cărți ușoare sau pentru adolescenți, de lifestyle, prostești chiar. Știu oameni care citesc mult mai mult ca mine și au început cu literatură erotică explicită în liceu, subiectul fiind destul de scandalos cât să îi fascineze și să îi păstreze fideli până la finalul cărții. Orice e ok atâta timp cât te ține atent, pentru că la început e vorba de a învăța să stai acolo cu cartea în mână fără să citești un paragraf de patru ori din cauză că te gândeai la altceva. Dacă se întâmplă asta ori e cartea prea grea, ori neinteresantă, ori n-ai deloc stare. Pe lângă asta, problema poate nu înseamnă să începi, ci să continui. De multe ori cumperi fericit o carte în baza unei recomandări și renunți după câteva capitole? Chinuie-te să o citești până la pagina 100 și după pune-o pe foc, dar apucă-te de alta. Citește următoarea carte măcar până la pagina 110 și dacă nici aia nu-i de tine, ia alta. Pe mine mă prinde o carte cu adevărat după 200-300 de pagini, până atunci doar mă integrez și învăț regulile universului. Ah, da, puțină disciplină nu îți strică, dacă e pusă în practică cu cap.

Rep.: Care sunt trei titluri la care te-ai întoarce cu plăcere, mereu și mereu?

B.M.C.: Cocoșatul de la Notre Dame de Victor Hugo, Experimentul Pitești de Traian Popescu și Manual de Biologie Umană pentru Bacalaureat al cărui autoare nu-l mai știu. Niște alegeri aparent tâmpite, dar cred că e bine să păstrezi prima carte pe care ai recitit-o ca să îți dai seama că n-ai înțeles nimic din ea ca și copil, o carte care să îți amintească să respecți istoria și o carte ce îți amintește că uiți tot ce credeai că știi, dacă nu înveți încontinuu. 

Rep.: Cum vezi tu oferta de pe piața românească de carte în prezent? 

B.M.C.: Oferta de cărți nu se dezice de ideea că potențialul pieței ar fi în creștere. O reală problemă cu seriile de fantasy e faptul că nu se traduc cărțile în română. Avem Cronicile Malazane cu vreo trei cărți traduse în limba română din șaisprezece. Șaisprezece cărți înseamnă treizeci și două de volume. Alo, cică e “cea mai bună serie fantasy a vremurilor noastre”, o serie de dimensiuni impresionante și o citesc ba în română, ba în engleză, ba nu găsesc cartea a șasea nicăieri. Mai am multe serii începute cu câte un singur volum amărât tradus, pentru care am așteptat traducerile care n-au mai venit. Rezultatul tragic e că ori le-am căutat în engleză, ori am uitat de ele cu totul. Cu toate astea, mă plâng în numele unei nișe, care poate nu atrage destul public încât să fie de interes pentru toate editurile. Mi se pare că promptitudinea editorilor pentru titlurile foarte populare e mult mai vizibilă. Nu am termen de comparație, cert e că nu-i ca și cum n-avem ce citi.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*