Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Andrea Bocelli şi Gheorghe Zamfir, un duet al zeilor ce a fermecat spectatorii de pe Cluj Arena

Greu de redat în cuvinte emoţia şi vibraţia spectatorilor de peste tot din Transilvania, la duetul compus de tenorul Andrea Bocelli şi Gheorghe Zamfir, care i-a fermecat la propriu şi i-a transpus într-o lume magică a sunetelor, unde naiul lui Zamfir şi vocea lui Bocelli ar fi încântat şi zeii.

Şi chiar dacă Bocelli a făcut de-a lungul vremii şi alte duete cu nume celebre ale lumii muzicale internaţionale precum Celine Dion, Laura Pausini, Sarah Brithman, Luciano Pavarotti, cu siguranţă acest duet va rămâne în memoria colectivă a celor circa 15.000 de spectatori (cât am estimat noi) de pe Cluj Arena ca unul dintre cele mai emoţionante momente la care au participat, fiind o combinaţie excepţională, unică, de neegalat.

Concertul de operă și crossover Andrea Bocelli despre care spectatorii români vor vorbi mult şi bine de acum încolo, punându-l în albumul cu cele mai frumoase amintiri, s-a desfăşurat cu acompaniamentul Corului și Orchestrei Operei Române din Cluj sub bagheta dirijorului Carlo Bernini, avându-i invitaţi speciali pe muzicienii Gheorghe Zamfir şi Andrea Griminelli şi artiştii Alessandro Safina şi Ilaria Della Bidia, care nu au făcut decât să crească în intensitate vraja spectacolului.

Soprana Elisa Balbo a încântat publicul atât cu vocea extraordinară, cât şi cu prezenţa scenică de o expresivitate şi sensibilitate artistică aparte, care a captivat miile de spectatori. Nici coregrafia ce a purtat semnătura lui Mihai Petre şi dansatorii Paolo Campigotto și Alina Petre nu au scăpat de remarcile apreciative ale publicului, toate aceste condimente artistice nefăcând altceva decât să dea un plus de armonie spectacolului.

Andreea Bocelli, pe care publicul din Transilvania l-a aşteptat cu nerăbdare de săptămâni bune şi l-a primit cu căldură aplaudând încă înaintea apariţiei pe scenă, a interpretat multe din piesele cunoscute, atât în limba italiană, cât şi în engleză, printre acestea numărându-se La donna e mobile, Les files de Cadiz, Brindisi, O sole mio, Ave Maria, Over the Rainbow, Maria, Be my love, Cheek to cheek, Occhi di fata, Canto della terra, Nessun dorma, Con te partiro/Time to say goodbye și multe altele, aplauzele şi entuziasmul publicului făcând artistul să se reîntoarcă pe scenă de patru ori la rând.

Showul a fost structurat pe două părţi, în prima secvenţă regăsindu-se îndeosebi muzica de operă în ariile Bizet, Verdi, Delibes, Giordano, Massenet, Puccini, iar în cea de a doua parte, piese renumite de pe albumele tenorului, care de-a lungul vremii au fost coloane sonore în diverse filme, devenite celebre.

Spectacolul nu se putea încheia decât reunind pe scenă toţi protagoniştii spectacolului într-o interpretare memorabilă care a făcut publicul să ovaţioneze minute la rând, în aplauze furtunoase.

Concertul a fost bine organizat de cei de la Quantum Media din Bucureşti, fiind bine mediatizat şi reflectat în presa naţională şi locală. Partener media al evenimentului a fost şi publicaţia Sălajul Pur şi Simplu.

  • concert_andrea_bocelli_cluj_arena__14_
  • concert_andrea_bocelli_cluj_arena__10_
  • concert_andrea_bocelli_cluj_arena__5_
  • concert_andrea_bocelli_cluj_arena__7_
  • concert_andrea_bocelli_cluj_arena__3_
  • concert_andrea_bocelli_cluj_arena__1_
  • concert_andrea_bocelli_cluj_arena__2_
  • concert_andrea_bocelli_cluj_arena__4_
  • concert_andrea_bocelli_cluj_arena__6_
  • concert_andrea_bocelli_cluj_arena__9_
  • concert_andrea_bocelli_cluj_arena__11_
  • concert_andrea_bocelli_cluj_arena__12_
  • concert_andrea_bocelli_cluj_arena__13_
  • concert_andrea_bocelli_cluj_arena__15_
  • concert_andrea_bocelli_cluj_arena__16_

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*