R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

9 decembrie – Ziua Internaţională Anticorupție

Data de 9 decembrie a fost stabilită, prin rezoluţia din 31 octombrie 2003 a Organizaţiei Naţiunilor Unite, drept Ziua Internaţională Anticorupţie, prilej pentru oamenii din întreaga lume de a conştientiza impactul negativ al acestui fenomen asupra cetăţenilor şi a societăţii.

Cu această ocazie, în scopul creșterii gradului de responsabilizare și conștientizare  a personalului din instituțiile publice în raport cu cetățeanul și dezvoltării unui comportament integru în rândul funcționarilor publici, Serviciul Județean Anticorupție Sălaj, în colaborare cu Primăria Municipiului Zalău, organizează o sesiune de informare anticorupție destinată acestora.

Corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, subminând instituţiile şi valorile democratice, atentând la ordinea socială şi ameninţând capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetăţenilor săi.

Direcţia Generală Anticorupţie doreşte atragerea cetăţenilor români şi a funcţionarilor oneşti din M.A.I. în lupta cu acest flagel, în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza Direcţia Generală Anticorupţie de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unui lucrător  al Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) în fapte de corupţie.

Cu prilejul Zilei Internaţionale Anticorupţie, Direcţia Generală Anticorupţie îşi reafirmă intoleranţa față de faptele de corupţie săvârșite de personalul Ministerului Afacerilor Interne şi încurajează un comportament corect care să corespundă moto-ului nostru instituţional „Integritate pentru credibilitate”. Cetăţenii pot sesiza faptele de corupţie la Linia Telverde anticorupţie 0800.806.806, apel gratuit din orice rețea fixă sau mobilă, la numărul de telefon al Serviciului Judeţean Anticorupţie Sălaj – 0260611000 sau prin e-mail la adresa salaj.dga@mai.gov.ro.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *