DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

Archive for: March 2013

Maraton la API de ziua apei: Apa – „Lichidul Vieții”

api-zalau-1Cu ocazia zilei apei – 22 martie, la ecoambasadorii şi elevii de la Colegiul Tehnic API Zalău au participat la un maraton de evenimente. Printre acestea s-au numărat concursuri pe teme de geografie, o vizită la centrul de meteorologie din Zalău, activităţi realizate cu ajutorul doamnei profesoare de geografie Slevaş Bianca, dar şi un maraton de campanii de constientizare desfăşurate cu ajutorul elevei Mitrea Andreea Cristina, care ne-a făcut o interesantă prezentare a apei, pe care o vom descrie în cele ce urmează!

O bem, o folosim la gătit, ne spălăm cu ea, înotăm în ea… Este cea mai prețioasă substanță, dacă luăm în calcul importanța ei. Suntem alcătuiți în mare măsură din ea. Doar faptul că e atât de răspândită ne face să o privim cu oarecare nepăsare. Totuși, avem cu ea o legătură veche, adâncă și cu totul aparte: n-am putea trăi, dacă n-ar fi ea. La prima vedere, nimic mai simplu și mai obișnuit ca apa – banala apă de care avem parte toată ziua. Curge la robinet, cade din cer, se găsește de cumpărat peste tot – APA E CEVA CUM NU SE POATE MAI BANAL.

Apa e atât de răspândită, atât de banală pentru noi, încât avem tendința de a o socoti cel mai tipic dintre lichide; de fapt Lichidul prin excelență. Nimic mai fals. Apa are multe proprietăți atipice pentru un lichid, inventariate de-a lungul timpului de cercetători și adunate sub numele de caracteristici anormale ale apei. Dar tocmai aceste caracteristici anormale, spun specialiștii, sunt cele care au permis apariția vieții pe Pământ și tot ele reușesc să întrețină viața. Procesele tulburător de complexe care au loc în materia vie sunt posibile tocmai pentru că apa este așa cum este.
Deși nu are rol energetic, apa este mai necesară decât oricare alt aliment datorită acțiunii sale asupra tuturor proceselor vitale. Numeroase procese vitale se desfăşoară graţie apei, această substanţă fiind de neînlocuit. Astfel, apa participă la: realizarea corespunzătoare a absorbţiei şi a digestiei, dizolvarea şi transportul unor substanţe (minerale, săruri, ioni, compuşi organici, etc.), biodegradarea şi evacuarea unor substanţe toxice sau nespecifice, reglarea temperaturii corpului, respiraţia şi nutriţia celulară, realizarea unui mediu de reacţie pentru numeroase procese biochimice, asigurarea continuă a schimburilor de substanţe dintre mediul extern şi cel intern.

api-zalauÎn mod normal organismul uman are nevoie zilnic de 2 litri şi jumătate de apă, dar uneori această nevoie poate să se ridice până la zeci de litri de apă . Întrebarea este de ce e nevoie să “schimbăm apa”? Este limpede că dacă eliminăm apa trebuie să o şi punem înapoi . Dar de ce să o eliminăm?
Rinichii au un rol foarte important : ei extrag din sânge toate substanţele nefolositoare sau dăunătoare organismului, pe care acesta le-a adunat din ţesututri şi organe.
Pentru a arunca afară aceste substanţe este neapărat nevoie de apă, în care aceste substanţe sunt dizolvate. Restul apei se elimină prin plămâni, sub formă de vapori, prin intestine şi prin piele. Apa se elimină din organism în primul rând prin rinichi.

Consumând suficientă apă în fiecare zi nu este numai esențial pentru viață, este de asemenea o cerință pentru menținerea unei sănătăți optime. Când ne calculăm cantitatea de apă necesară consumului zilnic nu trebuie să includem lichide cum ar fi: cafeaua, sucuri carbogazoase, alcool, supe, apă carbogazoasă. Aceste lichide în ultima instanță deshidratează corpul și cauzează o pierdere a rezervelor de apă ale corpului.
Cantitatea de apă pe care fiecare persoană ar trebui să o consume depinde de greutatea corpului, climă, activitate, regim alimentar și starea de sănătate. O regulă bună este să bem 2 – 2,5 litri pe zi.
Conform recomandărilor ar trebui să consumăm 1 litru de apă pentru fiecare 25 kg, greutate corporală, cantitate ce se dublează în cazuri de îmbolnăviri.
Este sănătos să ne începem ziua consumând un pahar de apă care să spele tractul digestiv și să ne rehidrateze corpul după odihnă de noapte.

Ştiaţi că… apa trebuie băută dimineaţa, imediat după trezire cu 20 de minute înainte şi după masă?
Apa nu trebuie băută în timpul mesei pentru că diminuează concentraţia sucurilor gastrice care contribuie la digestie şi nici seara târziu!

Ştim cu toţii că organismul uman este în proporţie de 70% apă. Să ne imaginăm cum reacţionează cele 70 de procente de apă din organismul unui om care este supus tot timpul unor stimuli negativi. Nu trebuie să ne mai mire că omul se îmbolnăveşte. E uşor de înţeles de ce toate religiile mari ale lumii pun accent pe cultivarea emoţiilor şi gândurilor pozitive și de ce medicii ne sfătuiesc să bem în fiecare zi cel puţin 2 – 2,5 litri de apă. Dacă dorim să avem o viaţă frumoasă trebuie să avem grijă să bem multă apă proaspătă în fiecare zi şi, de asemenea, să fim atenţi la modul în care gândim şi acţionăm pentru a nu influenţa negativ apa din interiorul nostru.De aceea este foarte important să protejăm apa de poluare, dacă apa este curată și noi suntem sănătoși.

“EcOprovocarea” – cea mai complexă competiție educațională pentru mediu organizată de un ONG în România – anunță, pentru al II-lea an consecutiv, rezultate practice semnificative pentru comunitățile județelor Călărași și Sălaj. “EcOprovocarea” are ca scop principal educarea tinerilor prin implicarea practică în diferite activități de protejare a naturii. Competiția este organizată de ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă, partenerul principal fiind TenarisSilcotub.

Să eliminăm poluarea informațională care otrăvește apa!
Depinde numai de noi ce vom alege!

 

 

Eco-fashion și Recicl’arte la Școala Bocșa

eco-fashion-bocsa-salajEcOprovocarea este o competiție națională pe teme de mediu, organizată de ViitorPlus și sponsorizată de Tenaris Silcotub. La această competiție au luar startul patru echipe: două din Sălaj și două din Călărași. Școala Gimnazială “Simion Bărnuțiu” Bocșa face echipă cu Școala Hereclean și Colegiul Tehnic “A.P.I.”. Competiția se află la cea de-a treia ediție, dar la prima ediție în ceea ce privește participarea școlilor gimnaziale.

eco-fashion-bocsa-salaj-1eco-fashion-bocsa-salaj-2“Microbul” eco ne-a cuprins pe toți, elevi și profesori de la Școala Gimnazială “Simion Bărnuțiu” Bocșa. De la mic la mare ne-am mobilizat și am organizat o activitate foarte frumoasă. Totul poate fi descris ca într-o poveste… A fost odată… acu vreo câteva zile, când ne-am hotărât să organizam un festival de modă cu rochițe din materiale reciclabile. Noi l-am numit sugestiv “Eco-fashion”. Au urmat zile și ore întregi de muncă, dar cu imaginație, voință și foarte multă muncă… am reușit. Multora li s-a părut ciudată ideea noastră, dar ecourile festivalului cu siguranță se vor auzi mult timp de acum încolo. Campania de conștientizare “Recicl’arte”, care a precedat festivalul de modă, i-a introdus pe spectatori în fascinanta lume a obiectelor realizate din materiale reciclabile. Ei au promis că în viitorul apropiat vor realiza o expoziție cu obiectele pe care le vor confecționa. Credeți că povestea se termină aici??!!! Nicidecum… ea continuă cu prezentarea târgului de carte care a avut loc la școala noastră și unde cei mai mici, și nu numai, au făcut schimb de cărți între ei. Totul pentru a susține ideea de a refolosi și de a nu arunca.

Știm cu toții că orice poveste are și un final fericit… finalul fericit și dulce al activităților noastre l-a constituit târgul de ciocolată ( peste 40 de sortimente), care a fost vândută pe reciclabile. Povestea nu se termină aici… ea va continua.

Din ce în ce mai mulți sălăjeni, victime ale accidentului vascular cerebral

spital-judetean-urgenta-zalauAccidentul vascular cerebral (AVC) a devenit un fenomen greu de trecut cu vederea, din cauza frecvenței și, mai ales, a vârstei din ce în ce mai mici a persoanelor care sunt afectate de această boală. Iar asta e ușor de observat și în Sălaj – tot mai mult auzi în jurul tău despre persoane care au suferit un AVC, iar dacă, până nu demult, persoanele afectate erau cele cu vârste de peste 55 de ani, acum, sunt tot mai des întâlnite cazuri în rândul persoanelor tinere sub 30 de ani, lucru care nu face altceva decât să sublinieze modul de viață nesănătos și stresul tot mai mare la care sunt supuși românii, care ocupă unul dintre primele locuri în lume în privinţa mortalităţii prin accident vascular cerebral. Statisticile arată că, la fiecare 20 de minute, un român suferă un accident vascular cerebral, lucru care m-a făcut să-mi îndrept atenția către Spitalul Județean de Urgență Zalău, să aflu cum se prezintă situația la nivelul județului.

Lipsă de personal medical. Despre AVC, nimic.

Pentru că birocrația la unele instituții, la prea multe, e încă la putere, e greu să afli ceva, fără acordul scris al șefilor, chiar dacă sunt date publice, iar de asta m-am lovit și la spitalul din Zalău, unde, pentru că așa “vine de sus”, m-am conformat și am făcut cerere scrisă ca să aflu cum e situația la zi în ceea ce privește afecțiunile sălăjenilor, în special cele legate de AVC, lucru pe care oricum îl afli pe bucăți din buletinele de presă transmise de la unitatea respectivă. Dar, ca să poți să-ți faci o imagine de ansamblu, ai nevoie de o statistică.
La mortalitatea intraspitalicească lucrurile stau cam la fel ca în anii trecuți, asta am putut afla din datele statistice de acolo, însă principalele cauze, lucru important, de altfel, nu le-am putut afla, pentru că, mi s-a spus de la biroul de statistică, nu au o bază de date completă(?!). Cât despre ceea ce m-a interesat în mod special, și anume accidentele vasculare cerebrale – nimic concret, pentru că nu se ține o evidență a fiecărui tip de afecțiune, iar asta în condițiile în care, la nivel național, printre priorităţile Ministerului Sănătății se numără programe pentru accidente vasculare cerebrale, tocmai din cauza creșterii alarmante a cazurilor de AVC, lucru pe care l-am aflat răsfoind la greu paginile de internet și nu din sursă locală, cum ar fi fost normal.
Oricum, și dacă ajungi la spital, e greu să o scoți la capăt, chiar dacă cei de acolo își dau silința, iar asta din cauză că la nivelul spitalului există un deficit de personal medical, medici, asistenţi medicali şi infirmieri, mai ales la secțiile anestezie şi terapie intensivă, medicină de urgență și neurologie, așa cum reiese din datele pe care le-am primit de la Servicul Resurse Umane al spitalului. Cauza? Tot mai multe persoane de specialitate aleg să plece în străinătate, iar asta nu de bine ce-i în spitalele din România.

Stresul și modul de viață nesănătos

Fiecare al șaptelea deces este produs de un accident vascular cerebral (AVC). Mii de români zac paralizați de pe urma AVC. După cancer și SIDA, este una dintre cele mai de temut și mai invalidante boli care afectează lumea civilizată. Mai mult de jumătate din cei care au suferit un AVC mor în primele șase luni după aceea, iar o treime din totalul supraviețuitorilor necesită îngrijiri zilnice pentru tot restul vieții. 10% dintre supraviețuitori își petrec restul vieții în instituții de îngrijire specializate. Potrivit ultimelor statistici ale OMS, accidentele vasculare vor deveni, pînă în anul 2030, principala cauză a mortalităţii în lume, ajungînd la aproximativ opt milioane de morţi anual. Care ar fi soluția să nu ajungi statistică în ceea ce privește AVC? Suntem sfătuiți să adoptăm o alimentație săracă în grăsimi și colesterol și bogată în fibre; să eliminăm din alimentație sau să consumămcât mai rar produse lactate; să renunțăm la fumat; să ne normalizăm greutatea corporală, pentru că obezitatea favorizează ateroscleroza, hipertensiunea și majoritatea formelor de diabet, toate predispunând la accidente cerebrale; să facem exerciții fizice în fiecare zi etc. Însă una din principale cauze, și care definește modul de trai al românilor, este stresul. Iar de stres, așa cum merg treburile în Sălaj, în România, în lume, n-ai cum să scapi, doar dacă te rupi total de lumea asta și te retragi undeva departe de civilizație. Asta dacă n-ai apucat să ai un cont la bancă sau un abonament la telefonia mobilă sau orice altceva care te ține aici cu forța, să lucrezi pentru ca alții să poată să se îmbogățească. Fiindcă, altfel, ești un sclav al lumii moderne. Mai există și răscoala.

Ecoprovocare la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Mirşid

eco-mirsid-salajeco-mirsid-salaj-1Miercuri, 27 Martie 2013, la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Mirşid, s-a desfăşurat o activitate în cadrul proiectului Ecoprovocarea, proiect în care şcoala noastră face parte din echipa „Cavalerii Eco”, alături de Colegiul Naţional Silvania şi Şcoala din Crişeni.

Astfel, ecoambasadorii de la Mirşid au organizat un târg de resurse. În cadrul acestei activităţi, elevii din cadrul şcolii au făcut schimb de obiecte între ei, au adus materiale reciclabile şi au schimbat păreri legate de protejarea şi conservarea mediului înconjurător. Toţi elevii implicaţi au manifestat un real interes şi s-au bucurat.
După târgul de resurse, câţiva voluntari din şcoala noastră au ajutat la încărcarea unui camion cu deşeurile reciclabile adunate de elevi în urma diverselor activităţi realizate în cadrul proiectului pe parcursul acestei luni. Elevii voluntari au fost entuziasmaţi că fiecare a contribuit câte puţin la păstrarea curată a mediului şi a spaţiilor verzi din localitate, deşeurile colectate urmând a fi reciclate în centre specializate.

Scurtișaguri

* Marți, pe la 3, convoiul mașinilor și dubițelor DIICOI, plin de mascați, polițai și procurori, plus încărcătura de cămătari de Jibou proaspăt săltată de pe Cărămidari mahala, stătea nici măcar în stendbai, cu motoarele oprite, pe marginea drumului, undeva prin Popteleac. Și era convoiocul lung de vreo 50 de metri, cu vreo 4 logane și restul de încă vreo 3 dubițe, toate mașini înmatriculate în mai. Cînd să treci pe lîngă ei, la al doilea microbuz din față, meșterea de zor sub capotă un mascat. Era atît de mascat, încît nu i s-a văzut pistolul cu care tot bătea în chiuloasă, strigînd tare, răspicat și cu litere mari: pornești ori te-mpușc, `zoul mă-tii de infractor!

* Băieții de la scRemat au luat două boabe a cîte 3 la zero absolut de la craioveni. Marele Potro a și dat verdictul: greșeală de arbitraj! Băi, frate, o dată, dar măcar o dată, cînd om auzi și noi ceva de genul: da, e adevărat, am jucat ca niște pu…, de-alea, vom sta de vorbă să vedem ce nu merge.

* Cel mai fain în Jibou e după și în timpul ploii, cînd gropile semețe din întreg centrul satului se umple de apă. Doar atunci poți să-ți speli parbrizele, după ce ai dat cu roata în canale. Cu bieleta, care ți-o rămas în groapă!

* Ăia de la FC Zalău – între noi fie vorba, nu știm zău de ce li se mai spune și fotbaliști, o tot iau în plase de vreo două etape. Și în deplasare, dar și stînd pe loc. Automat, vine și explicația: terenul e de vină, că e mocirlos. Probabil că ăilalți, care le-o tot dau, au partea lor de teren uscată. Pentru o viață sănătoasă și antrenamente cu folos, le recomandăm retrogradarea în liga de cătune, să joace pe legheleuri, poate așa s-or obișnui cu tina și baligele.

* Apropo, la voi a venit Moșul? Și v-o adus cadoaie multe și faine? Da, brazii, cît mai costă?

Cămătarii din Jibou, luați pe sus de mascați

 

Polițiștii sălăjeni de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii DIICOT Sălaj, cu polițiști CCO de la Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș și cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale IGPR și DIPI au intrat, ieri, adînc,  în spațiul liniștit al comunității de romi din Jibou – strada Cărămidari și au anihilat o grupare de crimă organizată formată din 14 membri, specializată în înșelăciune și șantaj. Potrivit IPJ Sălaj, gruparea funcționa deja de 2 ani în Jibou, iar membri acesteia împrumutau diverse sume de bani, pentru care percepeau dobinzi de 100 la sută.  Banii erau, ulterior, recuperați prin amenințări și violență, acțiuni îndreptate atît împotriva debitorilor, cît și a familiilor acestora.  Într-o primă fază au  fost prinşi în flagrant  patru membri ai grupării, în momentul în care îşi însuşeau ilegal sumele de 3.529 de lei de la diferite persoane, bani primiţi ca ajutor social.

Ulterior, au fost efectuate 11 percheziții domiciliare, ridicându-se documente, înscrisuri, însemnări, extrase de cont, 2 laptop-uri, 5 telefoane mobile, o brăţară şi cercei din aur, sumele de 12.229 de lei, 1.345 de euro şi 10.000 de forinţi.

În urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate până în prezent, au fost identificate 51 de victime ale membrilor acestei grupări.

Potrivit IPJ Sălaj, rolurile membrilor erau bine stabilite în interiorul grupului. Astfel, unii suspecţi racolau victime care aveau nevoie de împrumuturi, alţii se ocupau de încheierea unor acte oficiale (împuterniciri, contracte de vânzare – cumpărare), iar alţii se ocupau de recuperarea restanţelor prin exercitarea de acte de violenţă, şantaje, ameninţări. Cuantumul sumelor acordate sub formă de împrumut variau între  200 de lei şi 13.000 de lei.

În cazul în care, victimele nu reuşeau să îşi plătească datoriile, acestea erau obligate să încheie şi să semneze, în faţa notarului public, diferite procuri, prin care renunţau în favoarea membrilor grupului, la toate drepturile financiare prevăzute de lege privind alocaţiile de stat pentru copii minori, alocaţii pentru persoane aflate în plasament / întreţinere, pensiile de handicap precum şi alte ajutoare sociale. Existau cazuri când reţineau aceste drepturi băneşti fără a avea vreo împuternicire notarială în acest sens.

Membrii grupării se bucurau de complicitatea a doi angajaţi ai unui oficiu poştal, care îi informau pe aceştia despre data la care se fac plăţile ajutoarelor sociale, pensiilor de handicap şi alocaţiilor de stat pentru copii minori. Sumele de bani le înmînau apoi membrilor grupării, în baza unor acte de identitate originale sau în copie, pe care aceştia le reţineau în mod ilegal de la părţile vătămate odată cu acordarea împrumuturilor. Au existat şi cazuri când membrii grupului au reţinut cardurile bancare, împreună cu codul PIN şi au extras sumele de bani direct din ATM.

Astfel, membrii grupării au intrat în posesia ilicită a unor importante sume de bani, bunuri mobile, (autoturisme), imobile, pe care victimele erau obligate să le cedeze în favoarea acestora, fiind ameninţaţi cu moartea şi supuşi la acte de violenţă repetate.

În uma acțiunii polițiștilor de ieri, au fost ridicați  17 suspecţi. Totodată, au fost identificate şi audiate 17 părţi vătămate. 9 membrii ai grupării au fost reținuți pentru 24 de ore, iar doi dintre suspecți au primit interdicția de părăsire a localității și țării. Cercetările poliției și a procurorilor continuă.

 

 

Înapoi în Evul Mediu. Biserica, mai presus de educație și sănătate

catedrala-sf.vineri-zalauOrice societate normală și dezvoltată, ori măcar cu tendințe de dezvoltare, ar trebui să gestioneze echilibrat relația dintre religie, educație și sănătate. Acum, că există țări unde se pune accent mult mai mare asupra educației și sănătății, în defavoarea religiei, nu e nici o problemă – se cheamă că sînt societăți cu o viziune modernă asupra viitorului, și chiar așa e. Dar cînd educația și sănătatea sînt date, efectiv, la o parte, pentru bunăstarea vieții de apoi, atunci, unora dintre noi nu ne mai rămîne să ne gîndim decît la ravagiile pe care le-a făcut religia, ori, mai bine zis, distrugerile făcute în numele religiei de-a lungul timpului, atunci cînd Biserica era puterea supremă în societate. Un drum pe care, se pare, și l-a ales și societatea noastră.

Un mic exemplu divin, în acest sens: Catedrala Mîntuirii Neamului Românesc

Oficial, aceasta a costat circa 400 de milioane de euro, bani de la stat, guverne – a căror unica grijă a fost să se pună bine cu puterea ortodoxă, și de la oameni. Oameni cu frica lui Dumnezeu, care-și deschid imediat pungile, și așa goale, în momentul în care popa le bate la ușă.
Statisticienii zic că din acești bani s-ar fi putut clădi 40 de școli moderne ori 1000 de grădinițe – vezi bine circul din fiecare an, la grădinițe, unde înscrierile copiilor se fac pe bază de mită – sau 4 spitale de județ moderne, ori 40 de spitale orășenești dotate, ori 400 de clinici.
Toate astea în condițiile în care 40 la sută din populația țării (2 din 5 români) își face nevoile în haznaua din curte, pentru că satele nu au canalizare. Ori, peste 2 milioane de pensionari trăiesc la limita sărăciei, cu o pensie mai mică de 300 de lei.
O sărăcie lucie, dominată de o involuție umană, în care BOR a avut, în 2011, un profit de 6,6 milioane euro, iar mai marii Bisericii se îmbracă în țoale în valoare de 25 de mii de lei.
În condițiile în care, față de 1990, în România numărul școlilor a scăzut de 3 ori, iar numărul paturilor din spitale, de 2 ori. O țară în care la fiecare 3 zile dispare cîte o școală, dar în fiecare an răsar 200 de biserici. O țară în care preoții sînt plătiți de la stat cu sume duble, față de cele alocate plății medicilor.
Oficial, în România există 18.300 de biserici. Ortodoxe. Față de 4700 de școli și 425 de spitale. Cîte o biserică ortodoxă la 1000 de români, în condițiile în care se dorește declararea României ca stat laic, cu credința națională ortodoxă, moment din care mare parte a populației poate să stingă lumina și să plece, ori să moară.

Sălaj: 20 de ani de involuție. De peste 4 ori mai puține școli

Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Sălaj, în 1990 – 1991, în Sălaj existau 502 de unități de învățământ. Din care 216 grădinițe, 259 școli primare și gimnaziale, 15 licee, 11 școli profesionale și o școală postliceală.
În anul școlar 1998 – 1999 se poate remarca o ușoară creștere a unităților de învățămînt. Astfel, în acea perioadă se numărau 540 de unități școlare, cu 228 de grădinițe, 275 de școli primare și gimnaziale, 16 licee, 13 școli profesionale și 8 școli postliceale.
Treptat, în drumul nostru spre mîntuire, în anul școlar 2011 – 2012, am rămas doar cu 109 unități școlare – o scădere de peste 4 ori în 20 de ani!!!!, cu 16 grădinițe, 68 de școli primare și gimnaziale, 24 de licee, nici o școală profesională și doar o școală postliceală.
La acestea mai trebuie adăugat că, din 2003 încoace, nu au fost înregistrate ca unități școlare grădinițele și școlile cu clasele I – IV, care nu mai au personalitate juridică, ștampilă proprie și personal de conducere, ele fiind înregistrate ca secții ale unităților școlare.

Fără dispensare, policlinici și creșe

În anul 1990, Sălajul număra 5 spitale. În 2010, numărul acestora a mai crescut la 8 spitale, revenind, apoi, în 2011, la 6.
Dacă, în 1990, în județ existau 87 de dispensare medicale, numărul acestora a scăzut treptat, ajungînd, în 2011, la doar 4 asemenea unități medicale.
Interesantă evoluția dispensarelor policlinice: în 1990 erau 7 unități de acest gen. În 1996, cu restructurările, ele au dispărut, în schimb au fost înființate Policlinicile, în număr de 5. În 2000, toate policlinicile au dispărut.
Farmaciile și cabinetele stomatologice o duc bine. În 1990 aveam doar 19 farmacii, iar spre 2011, numărul acestora a crescut de peste 3 ori, la 64.
În 2000, cînd policlinicile au pus lacăt, au început să apară cabinetele stomatologice – 30 la număr. În decurs de 11 ani, numărul acestora a ajuns la 118. Cu toate acestea, în toate școlile din Sălaj găsim doar un singur cabinet școlar stomatologic și doar 6 cabinete medicale școlare.
În 2005, odată cu alte restructurări, a început înființarea cabinetelor medicale de familie, cu 114 asemenea puncte. În 2011, sînt 113. În 2003 apar și cabinetele medicale de specialitate, în număr de 58. Numărul lor a crescut la 77, spre 2011.

Umanismul, abandonat în favoarea unui rai ambiguu

Nu există cifre precise cu privire la cîte biserici sînt în Sălaj. Există unele date, cum că numărul acestora ar fi în jur de 600, dar unii oficiali din județ – oameni cu vechime în administrația publică, care știu județul ca-n palmă, zic că, dacă s-ar trece la o numărătoare a lăcașelor de cult din Sălaj, am ajunge undeva pe la cifra de 900. Din care, peste trei sferturi au apărut din 1990 încoace. Nu există comună cu cel puțin o biserică ortodoxă, reformată și catolică. Plus casele de rugăciuni, tot biserici, ale diferitelor culte. Iar orașele sînt împînzite de biserici.
Catedrala Sf. Vineri din Zalău: o opulență în valoare de peste 150 de miliarde de lei, bani doar din donații.
Cifrele sînt crude, prezentate așa, direct. Dar viitorul, pe această cale, este și mai crud.

Bătrînii din Jibou, la mîna cămătarilor

Acțiune în forță, ieri dimineața, a polițiștilor și procurorilor DIICOT, la Jibou, de unde, luni la rînd au venit plîngeri, din partea unor persoane, cum că ar fi fost extorcate de către cămătari. Conform unor surse neoficiale – pentru că poliția nu a vrut, deocamdată, să comenteze această acțiune, peste o sută de bătrîni din Jibou au fost extorcați de către cămătarii loco, cu voia, se pare, și a unor poștași și chiar oameni ai legii, după ce, împinși de nevoie, au apelat la împrumuturi de la cămătari. Aceștia, îi obligau pe bătrîni să semneze o împuternicire, cum că garantează returnarea banilor împrumutați cu pensia, mergînd chiar pînă acolo, încît cămătarii puteau încasa pensiile în locul lor. Acțiunea echipelor DIICOT au vizat percheziția domiciliilor mai multor persoane, despre care s-a crezut că fac parte din întreaga rețea de înșelăciune. Vom reveni cu amănunte.

Ziua Poliţiei Române, sărbătorită la Şcoala Bocşa

ziua-politie-bocsa-salajziua-politie-bocsa-salaj-1În urma unui protocol de parteneriat, încheiat cu Secţia 1 Poliție Rurală din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău, la Şcoala Gimnazială “Simion Bărnutiu” Bocşa s-au desfăşurat o serie de activităţi menite a sărbători Ziua Politiei Române. La festivitatea de deschidere au participat şeful Poliţiei Municipiului Zalău, comandant comisar şef Cordea Gelu, comisar şef Sturzu Pompiliu – şeful secţiei 1 Poliţie Rurală, reprezentanţi ai Poliţiei de proximitate, ai trupelor de intervenţie şi reprezentanţii comunităţii locale. Elevilor le-au fost prezentate o serie de filmuleţe cu privire la regulile de circulaţie şi combaterea actelor de violenţă în şcoală. Cei mai mici – elevii claselor II-IV – au participat la un concurs pe teme rutiere. Cei mai buni dintre ei au fost răsplătiţi cu diplome si mici cadouri din partea Primăriei şi a Şcolii Bocşa. Activitatea a continuat cu demonstraţii de dresaj făcute de reprezentanţii Poliţiei Criminalistice, imobilizări, demonstraţii de luptă realizate de reprezentanţii trupelor de intervenţie, au fost prezentate armele din dotarea poliţiei. Elevii au putut privi de aproape maşinile de poliţie şi chiar au avut ocazia să se plimbe cu ele. Activitatea a fost una foarte reuşită, în primul rând datorită laturii sale educative. Actele de violență din şcoli reprezintă o problema a societăţii, de aceea, din cazurile care au fost prezentate, elevii au tras concluzii care să-i facă mai responsabili. Prevenţia a fost cuvântul de ordine al activităţilor.

Importanţa activităţii de azi a constat in faptul că elevii au conştientizat ceea ce se poate întâmpla în cazul nerespectării regulilor de circulaţie, dar şi că pot fi “cool” afişând un comportament civilizat.
Activităţile de prevenţie organizate de poliţie sunt punctul de plecare spre formarea unui comportament civilizat şi eliminarea teribilismului în rândul tinerilor.

70 de ani de la înfiinţarea Primului Cor Bisericesc Cult din Ardeal

Biserica “Sfânta Treime” din Şimleu Silvaniei va găzdui, în data de 31 martie 2013, începând cu ora 17.00, evenimentul cultural-religios ocazionat de aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea Primului Cor Bisericesc Cult din Ardeal, eveniment organizat de Parohia Greco-Catolică “Sfânta Treime” din Şimleu Sivaniei, în parteneriat cu Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sălaj, Arhivele Naţionale filiala Sălaj, Episcopia Greco-Catolică Oradea, Primăria Oraşului Şimleu Silvaniei.

Repere istorice

În toamna târzie a anului 1942, fruntaşul român, Dr. Emil Haţieganu, vestea de la Cluj că va trimite un organizator excepţional pentru corul bisericesc, singurul loc unde puteam asculta vorbă şi cântare românească. Acest organizator era tânărul profesor de muzică Marius Cuteanu, fiu al preotului Virgil Cuteanu, care, ca dascăl desăvârşit, s-a priceput cu multă măiestrie să sădească în sufletele tuturor dragostea pentru cântarea corală bisericească şi, în general, pentru cântarea corală românească, de care coriştii din Şimleu erau aşa de mândri. Cei vreo 40 de cântăreţi care s-au adunat din prima clipă în jurul inimosului profesor au găsit timp liber aproape în fiecare zi pentru repetiţiile corului, care uneori ţineau până noaptea târziu.
“Era şi ambiţia de a pregăti Sfânta Liturghie până-n primăvara anului 1943, care stăpânea sufletele tuturor. A fost foarte greu, căci de Crăciun s-a colindat după cum era tradiţia, dar din repetiţiile cu Sfânta Liturghie nu am pierdut nici o clipă şi, astfel, am reuşit ca de 25 martie – Bunavestire 1943 – să trăim cea mai minunată zi prin cântarea foarte frumoasă, nuanţată, artistică a Sfintei Liturghii pe 4 voci. Acea sfântă zi a rămas în gândul şi în sufletele coriştilor pentru totdeauna, motiv în plus pentru a o aniversa cu bucurie peste câteva zile, căci de atunci au trecut 70 de ani cu zbuciumate întâmplări”, după cum aminteşte fondatorul corului.
Cel care a pus bazele acestui cor, maestrul Marius Cuteanu, la venerabila vârstă de 95 de ani, îşi desfăşoară încă activitatea componistică în municipiul Cluj-Napoca, pregătind şi trăind cu mare emoţie evenimentele organizate cu această ocazie, având încă o memorie activă a evenimentelor trecute, iar noul dirijor, inginerul Ioan Chioran, este cel care va duce mai departe munca corului Bisericii Greco-Catolice din Şimleu, la a cărei numire s-a adăugat şi titulatura de “Te Laudamus”.

Programul evenimentului

Aniversarea va fi onorată de evoluţia extraordinară a Coralei “Magnificat” a Catedralei Greco-Catolice “Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, dirijată de Prof. Univ. Dr. Alexandru Suciu, ginerele Maestrului Marius Cuteanu, alături de solişti ai Filarmonicii din Cluj-Napoca, şi va evolua cu un program după cum urmează:

CORUL MAGNIFICAT – repertoriu concert 31 03 2013

1.   Tatăl nostru………………………………….M. Cuteanu
2.   Doamne, Doamne Ceresc Tată………….D. Bortniansky
3.   Sus pe muntele calvar…………………….T. Jarda
4.   Rugăciune……………………………………M Cuteanu
5.   Cruce sfântă, părăsită…………………….Dan Variu
6.   O Filli et Filiae………………………………Fr. Liszt  –  solo: Alice Bacalu
7.   Cerurile spun……………………………….T. Jarda
8.   Pie Jesu……………………………………….G. Faure  –  solo: Alice Bacalu
9.   Libera me…………………………………….G. Faure  –  solo: Alexandru Suciu (jr.)
10. Cor din Oratoriul Iosua………………….G.F. Haendel  –  solo: Alice Bacalu
11. Ave Maria……………………………………M. Cuteanu
12. Pieta, Signore………………………………A. Stradella  –  solo: Maria Oltean
13. Ave Verum…………………………………W.A. Mozart
14. Benedictus………………………………….W.A. Mozart  –  solo: Alice Bacalu, Patricia Bacalu, Vlad Rusu, Alexandru Suciu (jr.)
15. Alleluia………………………………………W.A. Mozart  –  solo: Maria Oltean

La pian: Conf. univ. Cornelia Cuteanu

Dirijor: Alexandru Suciu

Gândește natural: Casa pasivă – casa fără surse de încălzire

casa-pasivaO casă pasivă face posibilă menţinerea, atât iarna cât şi vara, a unei temperaturi constante fără folosirea unui sistem obișnuit de încălzire sau de climatizare – casa se “încălzește” și se “răcește” în mod pasiv. Folosirea căldurii emanate de razele soarelui prin fereastră, precum și căldura emanată de aparate și de locuitori sunt de ajuns pentru menținerea clădirii în perioada rece la temperaturi interioare confortabile.

De ceva vreme tot mai multă lume este preocupată de ideea de a construi o casă cât mai bine izolată, o casă care să aibă nevoie de cât mai puţină încălzire convenţională. Probabil construirea unei case pasive (în adevăratul sens al cuvântului) costă destul de mult. Nu ştiu dacă-ţi mai amortizezi investiţia iniţială cu economiile făcute cu cheltuielile de încălzire a locuinţei. Dar dacă se ţine cont de nişte minime detalii (de amplasament, proiectare, etc) se pot realiza doar cu câteva cheltuieli de construcţie în plus, lucruri destul de interesante.
Important e că geamurile mari să fie spre sud, şi să fie de calitate foarte bună (cu trei rânduri de sticlă etc) pentru a se crea efectul de seră. Toată şmecheria e însă ca vara să minimizeze cantitatea de lumină care-ţi intră în casă (să nu dai banii economisiţi iarna pe căldură, pe aer condiţionat în timpul verii). Se poate astfel proiecta casa, încât iarna, când poziţia soarelui e mai “coborâtă” pe cer, cantitatea de lumină să intre toată în casă, iar vara, o parte din radiaţia solară să bată pe acoperiş.
La casele pasive nu se deschid ferestrele, aerul este ventilat cu recuperare de căldură. Dar este destul de scump şi îţi trebuie o grosime considerabilă la aceste plăci lego. Nu putem face şi noi la fel sau măcar să încercăm să izolăm numai pe exterior, să zicem cu 10-15 cm polistiren expandat, şi ziduri de 30 cm BCA, astfel, probabil, o să ajungem aproape de “casa pasivă”, pierderile fiind numai prin ferestre.
Normal că s-ar aerisi mai des ca să se ajungă la o umiditate normală, dar nu cred că nu lăsăm zidul să “respire” izolându-l doar pe exterior.
Nu putem să facem case în care, la -10 grade celsius, să avem in interior 20 grade fără să pornească centrala? Normal că atunci când facem mâncare ne trebuie o hotă puternică care să absoarbă bine mirosul.

Mulţi zic “Când facem noi, românii, de mâncare este imposibil să nu deschizi geamul “; probabil că aceştia nu au auzit de hote şi, hai să fim serioşi, nu facem în fiecare zi sarmale sau răcituri. Ideea e – cu cât izolăm casa mai bine, cu atât consumăm mai puțin.

Jac: Pemnița Monului. Chiliile Căminului. Piatra `Naltă

Am scos mașina de pe drumeagul bătătorit doar de urmele carelor și am făcut înapoi, pe jos, drumul pînă la ultima casă. Un om îmi iese în întîmpinare, îl salut și-l întreb de Pemniță. Îmi arată cu mîna o direcție pînă spre creasta dealului împădurit, ce mărginea orizontul nostru lumesc, și-mi zice: ”meri pînă sus, acole-i un drum și, na, Pemnița-i chiar sub el”. Ar fi trebuit să fie floare la ureche, dar a devenit un coșmar. Fără să vrea, omul ne-a băgat în cea mai cruntă luptă cu mărăcinişul, stufărișul des și milioanele de țepi mari și ascuțiți ca niște dinți de dinozaur.

jac-salaj-pemnita-monului (11)Tătdeauna-i altăcum!

Căutînd chiliile din Brusturi am ajuns hăpt în cealaltă parte a lumii și trebuia deja să ne obișnuim cu ideea, mai ales atunci cînd vorbim cu oamenii din zonă, că dreapta-i mai mereu spre stînga, ori că sus îi în jos și dacă se anunță vreme faină, sigur ne plouă.
Săteanul care ne-a trimis pe creastă a zis el, cred eu, destul de pe înțelesul său că Pemnița-i cum urci de-a crestulul dealul, sub drum. Doar că putea să adauge că sub drumul de partea noastră, de unde ne uitam spre peștera imaginară, și nu de partea aialaltă sub drum, coborînd versantul. Nu? E logic, de ce să urci pînă la drum, cînd obiectivul e sub drum, înainte de drum, adicătelea sub drumul la care ar trebui să ajungi, dar nu-i nevoie, că-i de partea astalaltă a drumului. Complicat rău.
Și ne mai zice omul să o luăm un pic pe ocolite, că e foarte abrupt așa, de-a dreptul, povață pe care chiar că n-o băgăm în seamă, pentru că n-avem timp de plimbat pe ocolite. Altă prostie. Ceea ce din depărtare părea o pantă dulce, a ajuns să fie un tobogan abrupt, care a scos sufletul din noi. Totuși, fiind încă cu forțele în formă de zile mari, am ajuns sus la drum parcă mîncînd pămîntul, dar cu ochii bulbucați de efort. Fără oprire, am trecut drumul și am început coborîrea pe cealaltă parte, spre Viile Jacului, căutînd o formațiune stîncoasă nu prea mare, dar care să fie acoperită de mărăciniș.
Cred că nu există cuvinte să pot descrie ce a urmat. Stufărișul și țepii ne-au luat în primire, ca niște pînze de paianjen tăioase; au fost momente în care Călin, prins în brațele mai multor crenguțe țepoase, care-l acopereau pînă peste cap, arăta ca la coafor, cu părul pe bigudiuri. Nu te poți lupta cu mărăcinișul. Îți ferești capul și mergi, chiar dacă țepii te trag înapoi și odată cu pașii înainte lași în urmă bucăți de pantaloni, fîș sau piele.
Cînd am văzut că nu mai putem răzbate nicicum, l-am lăsat pe Călin înjurînd, cum niciodată nu l-am auzit, în mărăciniș și am coborît în vale, la niște case, să mai întreb încă o dată de locul pe care-l căutam.
Culmea, omul pe care am dat îmi zice iar de un pîlc de mesteceni tineri, care se vedeau pe versant – ”ăia de sub drum”, dar și el omite să spună că e vorba de partea aialaltă, de acum, a drumului. Așă că, mă bag înapoi în mărăciniș și mă întîlnesc, pe undeva, cu Călin, epuizat și zgîriat la sînge, de țepi. Peștera nicăieri. Deja sub impulsul nervilor mai continuăm, oarecum, răscolirea vegetației dușmănoase, dar fără nici un rezultat. Pînă la urmă, urc, din nou, la drum și mă arunc, cu raniță cu tot, pe iarba de pe margine, aprind o țigară și-mi zic că și de-ar fi să stau o săptămîna pe aici, așa, pînă vine cineva, tot nu mă mai mișc.
M-am calmat după un timp, chiar și distrîndu-mă de Călinul pe care-l auzeam, undeva sub drum, războindu-se cu țepii și vorbind singur. Privind în jur, peste drum de locul în care mă așezasem, văd un copac gros, cu o săgeată mare și vizibilă scrijelită pe trunchi, ce arăta cu vîrful înspre pămînt. Cu siguranță nu era semn de pădurar, iar în momentul ăla îmi pică fisa. Peștera e chiar sub copac. Trec, așadar drumul, cobor sub el, iar gura grotei căutate se deschide chiar în fața mea. Îmi venea să rîd. Urc înapoi la drum și mă pun din nou în fund. Peste vreun sfert de oră apare și Călin, vîlvoi, cu ochii-n flăcări. Apropiindu-se de mine, îi arăt doar, fără vorbă, copacul cu semnul pe el. Încă nu cuplează. Îi zic doar așa, într-o doară: ”coboară!”. Apoi au urmat doar niște cuvinte alese, pe care nici chiar eu nu le pot reda.

jac-salaj-pemnita-monului (10)

Pemnița Monului

Probabil că la începuturi a fost o grotă naturală, dar, în timp, a ajuns să fie cioplită, finisată și, probabil, lărgită. Poți intra ușor pe gura peșterii, iar în fața ta se deschide o încăpere măricică, cît o cameră de garsonieră. În pereți au fost săpate nișe, pentru diferite nevoi. Din prima cameră se poate trece într-a doua, ca într-un apartament. Al doilea sălaș, care comunică cu prima cameră chiar și printr-o ferestruică mică, săpată în perete, are, în fund, chiar și o formă de pat, tot din piatră. Dacă n-ar exista, mai peste tot, urmele retardaților, care și-au scrijelit numele peste tot, probabil că spiritul călugărilor retrași acolo, s-ar mai simți.
Istoric vorbind, se pare că lăcașul reprezintă o biserică rupestră din zorii creștinismului, datînd cam din secolul VIII. Printre săteni i se spune ”pemniță”, cuvînt ce derivă din pivniță, deși mai curînd aduce a temniță. Desigur, toată lumea știe povestea cum că locul ar fi fost sălașul unor sihastrii. Dar, povestea mai recentă care circulă printre săteni este că, în urmă cu circa 30 de ani, în grota respectivă trăia o familie săracă de prin partea locului, care nu avea bani nici măcar să-și construiască o colibă.

jac-salaj-piatra-lata (1)Piatra `Naltă

Cum intrăm in Jac, pe dreapta de pe drumul spre Românași, o ținem tot la dreapta și din centrul satului, pe lîngă școală. Ajungem, astfel, pînă pe un drumeag de la margine, care pe o parte este deja mărginit de dealul Cămin. De fapt, e un zid calcaros ciudat, înalt și abrupt, pe care nu ai cum să-l ratezi. Aici stăm de vorbă cu un localnic, Taloș Simion, care ne spune despre locurile de prin zonă. Tot el ne spune și despre Piatra Naltă, pe care, de fapt, cei de aici tot Piatra Lată o numesc, doar că, se pare că nu prea dau dovadă de prea multă ingeniozitate, dat fiind că fiecare săritoare dinspre Lupoaia și Brusturi încoace e botezată la fel.
Dacă e zid, îl urcăm, asta e lege, deși nenea Simion ne zice că ar fi mai inteligent din partea noastră să o luăm pe ocolite. Fiecare cu înțelepciunea sa, la Taloș Simion ne vom întoarce, căci s-a dovedit a fi un om de mare omenie, iar noi am luat cu asalt Căminul.
Nimic nu pare ceea ce este, nici de jos, nici de sus, dar gresia asta e atît de sfărîmicioasă, încît e chiar o tîmpenie să o cațeri. Dar o facem, doar și pentru faptul că e doar ceva ce ne-a ieșit în drum, iar peste ea și peste șesul de sus, ar trebui să găsim Piatra Naltă. Dacă știi încotro să te uiți, cînd ești pe culmea Căminului, poți vedea umbra Pietrei Nalte. E mult de mers, iar ploaia se așterne peste noi, exact așa cum au spus la meteo că va fi cald și bine. Alte urcușuri, alte coborîșuri. Nenumărate. Dar Piatra Naltă chiar merită văzută: e o construcție naturală perfect verticală, înaltă cam de 25 de metri, în mijlocul căreia se află o fereastră. Cineva, nu se știe cine, a ”sculptat-o” acolo, cu ceva intenție. Nimeni nu știe de ce. Nu e nimic în ea. E doar o gaură făcută de om. Și, destul de recentă. Dacă vrei să te simți ca un adevărat Gannicus, cîntînd beat pe marginea stîncii, poți s-o faci ușor. Cînd privești în jos, hăul de sub tine cu siguranță te îmbată.
Revenim, încet și fără vlagă în sat. E o chestie impregnată în subconștient, ca la legionari. Mergi ori crapă. Urci, cobori, aluneci, te lovești, dar mergi. Nu ai voie să te oprești.

jac-salaj-deal-camin-chilie (3)Piatra Vulpii

Taloș Simion ne așteaptă. Noi, surmenați, coborînd tot pe gresia sfărîmicioasă. Omul ne întrebă dacă nu mai vrem să vedem ceva fain, niște pietre mari, care se află pe cealaltă parte a dealului Cămin. Că ne duce el pînă acolo. Deși nu mai avem nici un chef și nici vlagă-n noi, nu ne lasă inima să-l refuzăm pe sătean. El ne conduce prin spatele casei, pe un alt urcuș. În fața noastră saltă speriată o căprioară. Nenea Simion ne zice că săracele nu au ce mînca și coboară în curtea oamenilor, fără nici o teamă, după mîncare. La fel și vulpile, care, din cînd în cînd, îi mai lasă fără cîte o găină.
Pietrele Vulpii – care-s doi bolovani imenși, îs niște ciudățenii de felul ălora ce n-au ce căuta într-un anume loc, unde nu există urme de rocă. Înalte de peste 3-4 metri, șlefuite, parcă, cu mîna, cu colțuri în unghiuri drepte, parcă-s pogorîte acolo de către o altă civilizație. Nenea Simion ne spune că acolo se ascundeau bătrînii – printre care și bunica sa, pe vremea războiului, cînd nemții bombardau zona. Există nenumărate vizuine de vulpe. Chiar și o grotă strîmtă, care străbate una dintre pietre dintr-o parte în alta.
Stăm apoi la povești cu Taloș Simion și cu Codruța – cîinele lui, un labrador negru superb, cu o privire atît de blîndă și inteligentă, de parcă ar înțelege tot rostul lumii. Omul ne invită la o cafea, un pahar de vin sau țuică, e atît de prietenos și omenos, încît nu știm cum să-l refuzăm politicos, pentru a nu-l jigni. Un pahar de vin, cînd deja umblăm împleticiți de oboseală ar fi chiar ultima picătură. Stăm la o țigară, eu cu nenea Simion, vorbim, Călin cu Codruța, atunci ne spune despre familia care a locuit în Pemniță și despre hribe și ciuperci usturoi care cresc cît farfuria pe dealul Cămin. Un om de o rară omenie. Păcat că-s pe cale de dispariție.

Monumente arhitecturale care deranjează! Românași – Conacul Wass de Tega

conac-romanasi-salaj (3)Aproape că nu există comună în Sălaj, care să nu poarte amprenta istoriei prin urmele lăsate de vechile construcții – conace sau castele, adevărate monumente istorice și arhitecturale deopotrivă. Din păcate, majoritatea acestor amprente istorice au fost lăsate, poate cu dinadinsul, pradă vremii, nepăsării și distrugerilor – cine știe, poate și din cauza unei interpretări tendențioase și dușmănoase a ceea ce a fost Ardealul pe parcursul istoriei.

Valcău, Boghiș, Nușfalău, Pericei, Nușfalău, Șimleu, Almașu, Treznea, Panic, Cehu, Jibou, Zimbor, Sutor, Hida, Surduc, Dragu, Gîrbou, Chizeni sînt doar cîteva localități din județ care, unele, se mai mîndresc, iar altele, doar s-ar mai putea mîndri cu aceste monumente arhitecturale, conace și castele. Istoria rămîne istorie, chiar dacă e scrisă, prin intermediul acestor conace și castele, cu nume de Wesselenyi, Beldi, Teleki ori Banffy.
Cu toate acestea, nu acesta e cazul conacului din Românași, o clădire ce datează din secolul XIX și care, înainte de a ajunge în stadiul de ruină periculoasă chiar și pentru trecătorii din zonă, a fost folosită ca sediu de cazarmă ori chiar moară.

Conacul – o clădire impresionantă, cum se mai poate observa chiar și în stadiul precar de acum, a fost construit de către un anume Wass de Tega, cumpărat apoi de Edumal Thmeodor din Viena, pentru ca, în 1898, să ajungă în proprietatea baronului Gaudemus de Weidhover. Apoi, la început de secol XX, conacul a mai trecut prin proprietatea a două familii de evrei, ajungînd, în cele din urmă, să fie naționalizat în 1948, de fostul regim comunist. Pseudo-arhitecții comuniști, ca să mai șteargă din urmele istoriei, au mai atașat conacului două corpuri, ce chiar nu se integrează în alura de monument arhitectural al construcției.
Acum, statutul de monument istoric declarat asupra conacului nu poate decît să îngreuneze intervenția administrațiilor publice în încercarea măcar de conservare a construcției. Cu toate acestea, primarul comunei Românași, Ioan Buda, ne spune că jumătate din conac a fost vîndut unui întreprinzător din Șimleu, cel care deține și ”Broscăria”, iar că acesta l-a revîndut unei alte persoane din Zalău. Parcă s-ar repeta istoria…
”Noi încercăm să conservăm măcar ce a mai rămas din clădire. Mai ales că a devenit un pericol pentru cei din imediata apropiere sau cei care trec prin zonă. Pe de altă parte, am avut și probleme de furturi de grinzi și alte materiale de construcție, fiind nevoiți să intervenim cu organele de ordine”, a declarat primarul.
Adevărul este, însă, că după peste o jumătate de secol de nepăsare, conacul din Românași, ca multe altele din județ, nu mai are nici o șansă să redevină ce a fost. Ar însemna cheltuirea a miliarde de lei, pentru o restaurare, care, cel mai probabil, nu se vrea nici măcar de către instituțiile care monitorizează construcțiile din categoria monumentelor arhitecturale. Ca în atîtea alte situații, la noi, nimic nu mai are valoare.

conac-hatfaludi-hida-salajConacul Hatfaludi din Hida

Într-o situație asemănătoare se află și conacul Hatfaludi, din Hida, o clădire impresionantă, chiar și acum, în stadiu de ruină. Construcția este vizibilă de pe drum, cu atît mai mult cu cît a fost construită pe un delușor și, cîndva, grădina de flori care o despărțea de lumea comună era de o frumusețe rară.
Conacul a fost construit în secolul al IXI-lea, de familia Hatfaludi, ca dar pentru fiul lor, Istvan. După naționalizare, conacul a fost folosit, mult și bine, pînă în 2001, ca sediu IAS, după care, odată cu febra retrocedărilor, a fost redată moștenitorilor. De atunci și pînă în prezent, conacul a mai schimbat încă vreo 2 proprietari, dar, se pare că degeaba. Anii au trecut peste clădire, fără vreo urmă de reabilitare, conacul fiind acum în paragină.

Pe terenurile extravilane, ciobanii fac legea

oi-salajNu ai cum să nu observi, odată ce ieşi din oraş, cum păşunile şi terenurile necultivate sunt împânzite de turme de oi. Ba, mai mult, în multe sate oile stau de-a dreptul pe uliţă, încurcând pe toată lumea. Însă adevărata problema o constituie câinii care însoţesc turmele de oi, câini care sar la tine, în timp ce pe ciobani îi doar în cot, ba chiar se distrează de trecătorii agresaţi de javrele lătrătoare, trecători care, nu de puţine ori, sunt muşcaţi sau se aleg cu răni încecând să scape de colţii câinilor.

Dar, de ce atâtea oi? Răspunsul e simplu. Odată cu hotărârea de guvern care reglementează sprijinul financiar acordat producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie din specia ovine/caprine, s-au găsit tot mai mulţi interesaţi de creşterea oilor, mai ales că prin hotărârea respectivă se acordă o subvenţie de 40 de lei pe cap de ovină. Sprijinul ăsta financiar se acordă crescătorilor de animale pentru menţinerea competitivităţii acestora pe piaţa UE, se spune, deşi realitatea contrazice asta, importurile fiind încurajate de cei care primesc tot felul de comisioane de la exportatorii din UE, aşa că toată chestia asta cu competitivitatea pare doar o vorbă goală. Oricum, cert e că numărul oilor a crescut foarte mult. Dacă în decembrie 2011 erau 262.645 de ovine şi caprine, în aceeaşi lună a anului 2012 erau cu aproape 50.000 mai multe, conform buletinelor de statistică. La fel, şi producţia de lapte de oaie a crescut de aproape patru ori mai mult în 2012 faţă de 2011. Iar asta înseamnă, pentru deţinătorii de oi, bani, şi, într-o societate în care cu greu poţi să faci profit, asta contează mult, atât de mult încât unii proprietari, mai vechi sau mai noi, de turme de oi îşi angajează ciobani pe bani grei, ba le mai pun la dispoziţie şi rulote în care să stea şi le asigură chiar şi masa.

Toate bune pentru ei, însă sunt foarte mulţi proprietari de terenuri care se plâng de crescătorii de oi, care primesc bani europeni sau de la statul român, dar oile lor păşunează pe terenurile lor, terenuri pentru care ei plătesc impozit la stat. Iar dacă cer socoteală, sunt, în cel mai bun caz, ignoraţi sau ameninţaţi cu bătaia, asta dacă nu sunt luaţi de-a dreptul la bătaie, doar aşa, că aşa vor muşchii ciobanului, asta dacă, în prealabil, au reuşit să scape de colţii câinilor lor. Or statul român, dacă tot acordă subvenţiile astea, ar trebui să ţină cont şi de faptul că terenurile pe care păşunează turmele de oi sunt ale unor persoane care plătesc impozit pentru ele, şi-atunci ce te faci cu acele persoane? Adică, creştem oi pe pământurile altora? Şi dacă da, n-ar trebui şi aceştia despăgubiţi cumva, nu de stat, ci de crescătorii de oi?

Dar să revenim la adevărata problemă – câinii. Nu se poate face nimic în privinţa asta, adică, dacă tot se dau bani europeni, de ce nu se aplică şi legile europene în privinţa asta? Că, în alte ţări, se întâmplă foarte rar sau deloc ca dulăii care însoţesc turmele de oi să sară la cei care trec pe acolo, iar dacă, totuşi, se întâmplă, cei responsabili răspund pentru asta. La noi, cine să răspundă? Ciobanii? Crescătorii de oi? Îi doare pe ei undeva de ceilalţi, şi-atunci, dacă nu eşti iute de picior sau tare pe poziţie, o cam păţeşti. Şi vine primăvara, vine vara, şi tot mai mulţi o să iasă din oraş, pe bicicletă, pe jos sau cu maşina la iarbă verde, plus turiştii care o să vrea să viziteze Castrul roman de la Porolisuum sau Grădina Zmeilor sau orice alt loc dincolo de oraşe, iar cu oile care au acaparat toate terenurile din jur, nu ştiu, zău, ce-o să iasă.

Degustare de vin de Borla: Producătorii borleni i-au cinstit pe sălăjeni cu cel mai bun vin al lor

vinExistă o tradiție în Borla, veche de sute de ani, de pe vremea străbunicilor noștri, cum că familiile, totdeauna cînd fac de mîncare, pregătesc cel puțin o porție în plus, pentru oaspeții inopinați care ar putea să apară, aceștia fiind oricînd bineveniți în casele lor, primiți cu mîncare și vin. ”Cine nu crede, îl invităm să se convingă singur”, a lansat invitația Mate Jozsef, persoana care, în urmă cu 5 ani, a avut inițiativa de a organiza un Festival al vinului la Borla, festival care a devenit deja o tradiție în zonă.

Sîmbătă, circa o sută de producători de vin din zonă și-au oferit produsul degustării, iar festivalul nu se vrea neapărat un concurs al celor mai bune vinuri, ci o reuniune a ”specialiștilor” localnici, împreună cu persoane din județ și din afară, pe tema îmbunătățirii calității vinului din zonă.
Probabil că nu există sălăjean care să nu fi auzit despre vinul de Borla, în special vinul alb de Borla. Muscat-Otonel, Fetească, Feteasca Regală și Rislingul sînt soiurile dominante în Borla, deși ici-colo, oamenii se mai ocupă și de vinul roșu, dar care a cam dispărut din vii încă de pe vremea colectivizării.

Pe dealurile Borlei există butuci de vie sădiți încă în urmă cu 200 de ani, așa că e lesne de înțeles că între producători și viile din zonă s-a creat un fel de simbioză ciudată. ”Noi credem că vinul are suflet. Credem asta cu tărie și de aceea facem munca asta cu multă dragoste însuflețire”, a mai spus Mate Jozsef.
Ca să le fie mai ușor, oamenii din zonă, deținători de parcele de vie a cîte 5-10 ari au format grupuri, ajungînd să se ocupe de terenuri de 20-30 de ari. Astfel, într-un an bun, aproape că nu există familie în Borla care să nu se poată mîndri cu 2000-3000 de litri de vin. Am mai putea adăuga că în zonă sînt circa 400 de familii care urmează această tradiție, deci e ușor de făcut un calcul al producției aproximative anuale de vin.
Dar, deoarece pentru vinul sălăjean e cam greu de intrat în competiție cu vinurile străine de marcă, borlenii se gîndesc la promovarea produsului lor în județ și în țară, ceea ce le-a reușit, pînă acuma, destul de bine.

Mate Jozsef ne-a mai spus că următorul pas în promovarea vinului de Borla ar fi înființarea unui fel de muzeu al vinului, într-un beci de peste 100 de metri pătrați, unde vizitatorii ar putea vedea pas cu pas cum se îmbină trecutul cu prezentul în tradiția producerii vinului.